Abu Hurairahh (Allah sa fie multumit de el!) a relatat că Gebrail [Îngerul Gavril] (Pacea fie asupra lui!) a venit la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) şi i-a spus:
„O Trimis al lui Allah! Aceasta este Khadijah, vine spre tine cu un vas în care este supă de carne [ori ceva de mâncare/băut]. Când va ajunge la tine, binecuvântează-o din partea Stăpânului ei [Allah] şi din partea mea, şi dă-i vestea bună de a avea un palat din Qasab în Paradis, unde nu va fi niciun zgomot ori vreo osteneală. ” (Al-Bukhari)
Tăria de caracter şi calităţile nobile ale Khadijei (Allah sa fie multumit de ea!) i-au câştigat onoarea de a fi binecuvântată de Allah Preaînaltul prin intermediul Îngerului Său Gebrail (Pacea fie asupra lui!).
O întruchipare a loialităţii, integrităţii, adevărului, a comportamentului bun şi modest şi a mărinimiei; generoasă, isteaţă şi înţelegătoare, a fost crescută într-o atmosferă de bunăstare şi lux. Ea fost prima personă care a avut o credinţă statornică în cele enunţate de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) şi care a acceptat Islamul ca religie şi mod de viaţă încă de la început, fără a şovăi nicio clipă. Ea a fost binecuvântată cu distincţia de a fi salutată cu Pace de către Allah Preaînaltul şi Îngerul Gebrail (Pacea fie asupra lui!). Ea a fost prima femeie din toate timpurile care a fost atât de onorată. A fost prima soţie a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), el nerecăsătorindu-se pe toată durata vieţii ei. Au trăit împreună în pace şi înţelegere pentru mai mult de douăzeci si patru de ani. În casa ei, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a primit revelaţiile lui Allah Preaînaltul prin intermediul Îngerului Gebrail (Pacea fie asupra lui!). În timpul asediului pe care Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) l-a trăit în Mekka, în Şi’aab Abi Talib, ea s-a aflat alături de el, sprijinindu-l permanent şi sacrificându-şi tot confortul vieţii. Când aceasta a decedat, Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i-a fost inima zdrobită din cauza pierderii unei tovarăşe delicate, care i-a fost alături în timpul celor mai dificile perioade ale vieţii sale. El a urmărit personal pregătirile mormântului ei şi i-a coborât el însuşi trupul în mormânt. Astfel a luat sfârşit viaţa unei doamne, cea mai mare susţinătoare a Islamului în perioada lui de început. Ea a fost mama Fatimei (Allah sa fie multumit de ea!) – prima doamnă a Paradisului, bunica dragilor nepoţei ai Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) – Hassan şi Hussein (Allah sa fie multumit de ei!) – care sunt consideraţi a fi primii tineri ai Paradisului.
Măreţia caracterului şi comportamentului Khadijei (Allah sa fie multumit de ea!) îl mulţumeau pe Allah Preaînaltul atât de mult încât îi trimitea urări speciale. Această întâmplare a fost relatată de Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) lui Abu Hurairah (Allah sa fie multumit de el!) şi citată într-una din relatările autentice consemnate în culegerea Imamului Bukhari.Khadijah (Allah sa fie multumit de ea!) era soţia şi mama ideală. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a locuit în casa ei, care a devenit un loc binecuvântat datorită prezenţei lui şi a faptului că Gebrail (Pacea fie asupra lui!) venea foarte des să-l viziteze aici pentru a-i revela versetele coranice. A devenit centrul Islamului, unde companionii şi companioanele îi vizitau pentru a fi părtaşi la ospitalitatea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) şi a soţiei lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu