„Drept-credincioşii şi drept-credincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea [As-Salat], aduc Dania [Az-Zakat] şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic [şi] Înţelept (‘Aziz, Hakim).” (Coran 9: 71).
Un exemplu al aplicării acestui principiu: s-a întâmplat odată să fie o femeie în moschee care nu era de acord într-o anumită privinţă cu califul ‘Omar Al-Faruq (Faruq – Cel care distinge adevărul de minciună, adică ‘Omar Ibn Al-Khattab), în timp ce acesta se adresa enoriaşilor. El i-a acceptat părerea şi a renunţat la a lui, spunând deschis: „O femeie are dreptate şi ‘Omar a greşit.” (Menţionat de Ibn Kathir în Tafsir-ul său).
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Căutarea cunoaşterii este obligatorie pentru fiecare musulman.” Hadisul este relatat de Anas şi consemnat de Ibn Majah, partea întâi, (224), corectat de Al-Seyuti în vremurile vechi şi de Al-Albany în vremurile moderne.
Înţelepţii musulmani au fost de acord că şi femeia musulmană este inclusă în hadis; ea este obligată să ştie ceea ce îi corectează principiile, îi sporeşte credinţa şi îi controlează manierele conform moralităţii Islamului etc. Ea este obligată să cunoască învăţăturile lui Allah despre ceea ce este permis, interzis, despre drepturile şi îndatoririle sale. Ea poate ajunge la cel mai înalt grad de cunoaştere pentru a dobândi gradul ijtihad-ului (judecarea independentă asupra chestiunilor religioase).
Soţul ei nu are dreptul de a o împiedica să caute cunoaşterea, iar ea este obligată să se angajeze în acest proces, dacă el nu poate să o înveţe sau nu face aceasta cum trebuie. Soţiile companionilor Profetului obişnuiau să meargă la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să îl întrebe despre problemele care le intrigau. Ele nu erau împiedicate de timiditate sau ruşine atunci când era vorba de a-şi cunoaşte bine religia.
Rugăciunea în grup nu este obligatorie pentru femeie, aşa cum este obligatorie pentru bărbat. Rugăciunea ei de acasă poate fi mai bună pentru mediul şi chemarea sa. Totuşi soţul ei nu îi poate interzice să meargă, dacă îşi doreşte, la rugăciunea în grup într-o moschee. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Nu interziceţi femeilor lui Allah să meargă la moscheile Lui!”. Hadisul este relatat de Ibn Omar şi consemnat de imam Muslim 1/327, (442).
O femeie poate ieşi din casă în interesul ei, al soţului sau al copiilor ei, pe un teren sau într-o piaţă, aşa cum făcea Asma’a bint Abu Bakr That Al-Nitaqain / Cea cu două centuri. Ea a spus: „Obişnuiam să car sâmburi de curmale pe cap de pe pământul lui Al-Zubeir (pământul soţului meu), când trăiam în Medina, şi se afla la două treimi de leghe de Medina.”
O femeie putea să însoţească armata pentru a le oferi soldaţilor primul ajutor şi a face treburi potrivite naturii şi abilităţilor ei. Imamii Ahmed şi Bukhari au consemnat un hadis relatat de Al-Rubayyi’ bint Muaa, o femeie dintre ansari, care suna în felul următor: „Am mers la luptă cu Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), le-am oferit apă bărbaţilor, le-am făcut servicii şi i-am dus pe cei ucişi şi răniţi la Medina”. (Hadis consemnat de Ahmed, 6/358).
Similar, imamii Ahmed şi Muslim au consemnat un hadis relatat de Umm ‘Atiyya: „Am mers la luptă cu Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de şapte ori, i-am urmat în expediţii, le-am pregătit mâncarea, i-am tratat pe cei răniţi şi i-am ajutat pe cei bolnavi.” (Hadis consemnat de Ahmed, 6/407 şi Muslim, 1812).
Aceasta este munca femeii, conformă abilităţilor ei naturale, dar să mânuiască o armă şi să lupte sau să conducă o armată nu face parte din treaba sa, decât dacă este o nevoie specială; atunci ea ar putea să participe alături de bărbaţi în războiul împotriva duşmanilor, cât de mult îi stă în putere. În ziua Hunain-ului, Umm Salim a luat un pumnal şi, când soţul ei a întrebat-o ce motiv a avut, ea a spus: „L-am luat ca, în cazul în care oricare dintre politeişti ar veni la mine, să îl înjunghii în abdomen.” (Hadis consemnat de Muslim, 1809).
Umm ‘Imarah, o femeie dintre ansari, a luptat atât de bine în bătălia de la Uhud, încât Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a lăudat-o; astfel, ea a asistat la războaiele care au urmat până când Musaylimah Al-Khattab / Mincinosul a fost ucis. Ea s-a întors cu zece răni.
Dacă în anumite timpuri femeile erau private de cunoaştere, condamnate la o viaţă desfăşurată doar în casă, ca şi cum ar fi fost piese de mobilă, dacă nu erau învăţate de către soţi şi nu le era dată şansa de a învăţa (le era interzis chiar să meargă la moschee), dacă o asemenea viziune era răspândită, atunci ea este consecinţa ignoranţei, a exagerării şi devierii de la călăuzirea Islamului. Ea reprezintă o exagerare a stricteţii, interzisă de Allah. Islamul nu este responsabil pentru aceste obiceiuri absurde din trecut; de asemenea, nu este responsabil pentru alte convenţii exagerate create în prezent. Natura Islamului reprezintă echilibrul în orice aspect legiferat şi sugerat cu privire la reguli şi conduite morale. Islamul nu admite un lucru pentru a interzice altul, nici nu exagerează în privinţa unui lucru pe seama altuia. Nu exagerează în dăruirea drepturilor şi nici în atribuirea îndatoririlor.
Referindu-ne tot la acest aspect, nu a fost intenţia Islamului de a răsfăţa femeia pe cheltuiala bărbatului, nici de a satisface capriciile femeii sau de a-i diminua chemarea şi leza demnitatea. Vedem că punctul de vedere al Islamului în legătură cu femeia este ilustrat astfel:
Îi protejează, cum am menţionat deja, natura şi feminitatea, aşa cum a fost creată de Allah, o ţine departe de „lupii” care vor să o devoreze şi o ţine departe de lăcomia celor ce vor să îi exploateze feminitatea ca pe un obiect comercial şi pentru un profit clandestin;
Îi respectă rolul superior pentru care a fost înzestrată cu intuiţie, fiind aleasă de Creatorul ei care i-a oferit mai multă compasiune, afecţiune, sensibilitate şi receptivitate decât bărbatului, toate acestea pentru a-şi îndeplini vocaţia plină de compasiune de a fi mamă, ce reprezintă cea mai importantă „industrie” în lume, „industria generaţiilor viitoare”.
Islamul consideră căminul un mare regat pentru femeie. Ea este stăpâna, capul şi coloana lui. Este soţia bărbatului, partenera, o sursă de alinare a singurătăţii şi mama copiilor lui. Islamul consideră munca femeii de a se îngriji de casă, de a avea grijă de nevoile bărbatului şi de a-şi creşte copiii bine un act de adorare (‘ibaadah) şi un efort depus de dragul lui Allah (jihad). De aceea Islamul se împotriveşte oricărei metode sau oricărui sistem care nu îi permite să îşi îndeplinească sarcinile în cel mai bun mod, ori care îi distruge căminul.
Fiecare sistem care intenţionează să o scoată pe femeie din regatul ei, să o ia de lângă soţ şi copii, în numele libertăţii, serviciului, artei etc., este de fapt duşmanul femeii – un duşman care doreşte să îi fure totul şi foarte greu să îi ofere ceva. Fără îndoială, acesta este respins de Islam.
Islamul vrea să formeze familii fericite pentru a constitui apoi baza unei societăţi fericite. Familiile fericite se întemeiază pe încredere şi nu pe îndoieli şi suspiciuni. Familia a cărei continuitate se bazează pe un cuplu în care există suspiciuni şi temeri este o familie aflată la marginea unei prăpăstii şi pentru care viaţa este un iad insuportabil.
Islamul îi permite femeii să lucreze în afara căminului, la un serviciu adecvat naturii, preocupărilor şi capacităţii sale şi care nu îi afectează feminitatea. Munca ei este legală, având anumite limite şi condiţii, în special când ea sau familia ei are nevoie de acest serviciu sau când societatea însăşi are nevoie de munca ei în mod special. Nevoia de a munci nu este limitată doar la aspectul financiar. Poate fi şi o nevoie psihologică, precum cea a unei femei inteligente, cu studii, care nu este măritată, sau a unei femei măritate care nu are copii sau are mult timp liber şi doreşte să fie utilă comunităţii sale.
Problema nu este aşa cum consideră aceia care cer ca femeia să muncească fără limite sau control. Ne vom ocupa de acest subiect, detaliat, în paginile următoare, cu voia lui Allah.
Aceia care exagerează în legătură cu serviciul femeii şi concepţiile lor greşite
Cu toate acestea, atunci când prizonierii invaziei intelectuale au cerut relaţii mixte şi barierele dintre cele două sexe au început să dispară, femeia a început să fie chemată să lucreze la orice serviciu, chiar dacă are nevoie sau nu de slujbă şi chiar dacă societatea are nevoie de munca ei sau nu. Această chestiune reprezintă o îndeplinire a primei cerinţe, adică îndeplinirea scopurilor existenţei relaţiilor mixte, eliminarea diferenţelor şi eliberarea de nedreptatea şi întunericul Evului Mediu, precum s-a cerut.
Viclenia se manifestă frecvent prin nedeclararea sinceră a faptului că se doreşte ca femeia să se împotrivească naturii ei, să îşi depăşească limitele feminităţii sau să se folosească de aceasta pentru plăceri şi câştiguri păcătoase. Aceste idei sunt promovate sub masca unor oameni puri şi loiali care nu urmăresc altceva decât interese generale. Opiniile referitoare la slujba unei femei sunt accentuate de argumente aleatorii ce pot fi rezumate astfel:
• Occidentalii, care sunt mai avansaţi din perspectiva civilizaţiei decât orientalii, i-au întrecut pe aceştia angajând femei. Deci, dacă orientalii doresc să avanseze precum Occidentul, ar trebui să îl urmeze în toate, pentru că civilizaţia este un întreg;
• Femeile reprezintă jumătate din societate. Dacă stau acasă, fără serviciu, este o risipă, iar efectul său negativ se răsfrânge asupra economiei naţionale. Este în interesul societăţii ca femeia să lucreze;
• Este, de asemenea, în interesul familiei ca femeia să lucreze, întrucât cheltuielile de trai au crescut în vremurile noastre. Slujba femeii ajută la creşterea veniturilor familiei şi îl ajută pe bărbat cu cheltuielile de trai, în special într-un mediu în care venitul este limitat;
• Este chiar în interesul femeii ca ea să lucreze. Contactul cu oamenii, viaţa, societatea din afara casei îi accentuează personalitatea şi îi aduce experienţe pe care nu le-ar fi obţinut acasă;
• În plus, munca poate fi o armă împotriva ostilităţilor viitoare. Tatăl ei poate deceda, soţul poate divorţa de ea sau poate fi neglijată de copii. În acest caz, ea nu ar trebui să fie umilită de sărăcie şi nevoi, mai ales într-o vreme caracterizată de egoism, ingratitudine generalizată şi de ruperea relaţiilor cu familia, o epocă în care toate rudele sunt interesate doar de persoana lor. (Vezi Slujba femeii şi cerinţele propagatorilor ei şi replicile aferente în Femeia – între jurisprudenţă şi lege / Al-Mara’ah baina al-Fiquh wal-Qann, de dr. Mustafa Siba’yi).
Replica vizând aceste concepţii greşite
Afirmaţia occidentalilor este greşită din următoarele motive.
Vestul nu este un exemplu bun pentru noi şi nu suntem obligaţi să îi considerăm pe occidentali adoratori ai lui Allah sau modele demne de urmat:
„Voi aveţi religia voastră, iar eu am religia mea!” (Coran 109: 6).
În Vest, femeia a fost forţată să muncească în fabrici, depozite ş.a.m.d. şi nu a făcut acest lucru doar din proprie alegere. Ea a fost obligată din cauza nevoii de a mânca şi de a-şi câştiga existenţa, fiind respinsă de bărbaţii care au refuzat să aibă grijă de ele într-o societate crudă, nerecunoscătoare şi lipsită de milă faţă de tinere sau de femeile slăbite. Allah a prevăzut acest sistem de sprijinire în legea islamică, sistem care face ca aceste activităţi să nu fie necesare pentru femei.
Profesorul Muhammed Youssef Moussa (Allah să aibă milă de el!) a menţionat în cartea sa Islamul şi nevoia umanităţii de Islam, când discuta despre grija Islamului faţă de familie: „Poate fi relevant să menţionez aici că, în timpul şederii mele în Franţa, am trăit cu o familie a cărei menajeră părea să provină dintr-o familie bună şi care mi-a stârnit curiozitatea. Eu, prin urmare, am întrebat-o pe stăpâna casei: «De ce trebuie ca această femeie să se înjosească în acest fel? Nu are rude care o pot întreţine şi să pună astfel capăt acestei slujbe înjositoare?» Răspunsul a fost că domnişoara avea un unchi extrem de bogat, dar care nu avea grijă de ea. Când i-am spus că domnişoara putea să apeleze la el pentru a obţine sprijin, ea a fost foarte surprinsă şi mi-a zis că legea nu prevede deloc acest lucru. Când a aflat că Islamul prevede că un asemenea unchi bogat este obligat de lege să îşi întreţină rudele sărace, a zis că această binecuvântare a Islamului este cu adevărat necesară pentru a pune capăt devalorizării reprezentantelor sexului slab ce sunt silite să se angajeze în afara casei.” Din Islamul şi nevoia umanităţii de Islam, de Muhammed Youssef Moussa, carte tradusă de Consiliul Suprem pentru Chestiuni Islamice, Ministru al-Waqfs, Cairo.
Ea a explicat că teama de foame şi strâmtorare a determinat un număr foarte mare de femei să lucreze, din necesitate.
Vestul, care este urmat ca model, a început să se plângă de munca femeilor şi de consecinţe. Femeile însele se plâng de aceste nenorociri pentru care nu au soluţii. Celebra scriitoare Anna Rhode scria în ziarul Poşta orientală: „Dacă fiicele noastre muncesc acasă ca servitoare sau precum servitoarele, este mai bine şi mai puţin deplorabil decât să lucreze în laboratoare, unde sunt infectate de boli şi murdării care le iau strălucirea vieţii pentru totdeauna. Mi-aş dori ca ţara noastră să fie precum cea a musulmanilor, bazată pe puritate şi castitate, unde servitoarele şi sclavele se bucură de ce este mai bun în viaţă şi unde sunt tratate precum copiii casei. Onoarea lor este intactă. Da, este ruşinos pentru englezi să facă din fiicele noastre modele rele prin comportamentul lor promiscuu. De ce nu căutăm ce este potrivit pentru natura unei fete, adică tendinţa de a lucra acasă, şi nu lăsăm bărbaţii să aibă slujbe, pentru a ne păstra onoarea nepătată?” (Din Islam şi sex / Al-Islam wal-Jins, de Fathy Yakan).
Nu este în interesul societăţii ca femeia să abandoneze prima ei chemare, aceea a căminului, pentru a lucra ca ingineră, avocată, reprezentantă, judecătoare sau muncitoare la o fabrică, dar este în interesul femeilor să se dedice unei munci în care sunt specializate, pentru care s-au pregătit din instinct, cea a căsniciei şi a asumării rolului matern. Această muncă nu este mai puţin serioasă decât lucrul în depozite, laboratoare şi instituţii, ci dimpotrivă, mult mai serioasă. Napoleon a fost întrebat: „Care castele ale Franţei sunt mai greu de cucerit?” El a răspuns: „Mamele bune.”
Mulţi au subestimat munca soţiei din casă, deşi ea reprezintă unul dintre cele mai importante servicii aduse comunităţii. Responsabilităţile unei case şi a îngrijirii unor copii sunt din belşug şi reprezintă provocări. Femeia are treburi gospodăreşti ce necesită multă muncă fizică, precum şi sarcina de a-şi modela copiii pentru a fi cetăţeni productivi. Dacă anumite femei au ceva timp liber, îl pot petrece prestând meserii, servind comunitatea şi femeile sale, sau contribuind la lupta împotriva sărăciei, ignoranţei şi imoralităţii.
De fapt, multe femei care lucrează angajează alte femei ca bone pentru copiii lor sau ca servitoare în casă. Casa are nevoie de o femeie care să o îngrijească şi prioritatea îi revine stăpânei casei, adică reginei, nu acelei femei străine care are concepţii, religie, limbă, idei şi obiceiuri diferite, aşa cum se întâmplă cel mai adesea în societăţile din Golf, unde bonele şi menajerele sunt aduse din Orientul Îndepărtat. Pericolul acestei situaţii nu poate fi trecut cu vederea de persoanele înţelepte.
Fericirea familiei nu depinde doar de creşterea venitului ce este cheltuit, de altfel, cel mai mult pe haine de mers la serviciu şi pe necesităţile unei vieţi mixte (de exemplu: bărbaţi amestecaţi cu femei), bazate pe intrarea în competiţie cu alte persoane pentru a fi la modă. În consecinţă, casa este privată de calmul şi tovărăşia aduse de femeie în atmosfera familiei. Femeia care lucrează este epuizată, nervoasă şi are nevoie de cineva care să îi micşoreze sarcinile, întrucât ea nu se poate ocupa de acestea.
Nu este în interesul femeii să îi fie forţată natura şi responsabilitatea şi să facă munca unui bărbat. Allah a creat-o femeie. A face munca bărbatului înseamnă a-ţi trăda natura şi realitatea. O femeie îşi poate pierde feminitatea treptat, până ce ajunge, ceea ce numesc scriitori englezi, „al treilea sex”. Acest adevăr a fost mărturisit de multe femei curajoase din punct de vedere moral.
„Arma”, care se doreşte a fi în mâna oricărei femei din Occident, chiar dacă acolo funcţionează, pentru noi, ca musulmani, nu funcţionează. În Islam o femeie îşi are nevoile satisfăcute datorită sprijinului obligatoriu impus de legea islamică asupra tatălui, soţului, fiilor, fraţilor sau asupra altor rude de sânge. Dacă imitarea occidentalilor a început să ne denatureze trăsăturile specifice, astfel încât fratele a început să îşi renege sora, rudele bărbăteşti au început să îşi abandoneze datoria faţă de rudele femeieşti şi mulţi oameni se gândesc doar la sine, noi încă trebuie să ne alăturăm legilor lui Allah pentru ca perspectivele religioase să nu fie eliminate de cele lumeşti.
Efectul negativ manifestat atunci când o femeie este implicată în munca unui bărbat, fără restricţii sau limite
De aceea noi considerăm că, atunci când o femeie este implicată în munca unui bărbat, fără restricţii sau limite, se produce un efect negativ din mai multe perspective.
Este dăunător pentru femeie însăşi, pentru că îşi pierde feminitatea, caracteristicile ce o disting de bărbat şi este îndepărtată de casa şi de copiii ei. Unele au devenit infertile, iar altele sunt ca „al treilea sex”, ce nu este nici bărbat, nici femeie.
Este dăunător pentru soţ, deoarece este privat de o sursă îmbelşugată de veselie şi companie plăcută. Această sursă dispare şi apare alta, de plângeri şi certuri din cauza serviciului, generatoare de rivalităţi între soţi, tot din această pricină. Toate acestea pe lângă gelozia pe care o poate simţi bărbatul, reală sau imaginară, faţă de alţi bărbaţi de la locul ei de muncă care rivalizează pentru a-i atrage atenţia.
Are un efect dăunător şi asupra copiilor, întrucât compasiunea, simpatia şi supravegherea mamei nu poate fi înlocuită de cea a bonei sau a profesoarei. Cum pot beneficia copiii de o mamă care îşi petrece ziua la serviciu, iar când ajunge acasă este obosită şi stresată? Condiţia ei fizică şi psihologică nu i-ar permite să le dea cea mai bună educaţie şi îndrumare copiilor.
Este dăunător pentru bărbaţi, pentru că fiecare femeie lucrătoare ia locul unui bărbat lucrător. Atât timp cât există bărbaţi neangajaţi în societate, munca femeii este dăunătoare pentru ei.
Este dăunător pentru slujba însăşi, deoarece femeile sunt frecvent absente din cauza unor urgenţe fireşti ce nu pot fi evitate, precum menstruaţia, naşterea, alăptarea copiilor, şi alte lucruri asemănătoare. Toate aceste lucruri privează munca de disciplină şi de un randament valoros.
Este dăunător moralităţii. Este dăunător pentru moralitatea femeii, dacă îşi pierde modestia şi pentru bărbat, dacă îşi pierde atenţia. Este dăunător pentru întreaga societate, dacă această câştigare a traiului şi creşterea venitului este scopul unic urmărit de oameni, neglijând principiile şi modelele bune.
Este dăunător pentru viaţa socială, deoarece, acţionând împotriva naturii şi desprinzând lucruri care prin natura lor au un anume loc, se distruge viaţa însăşi şi se cauzează dezechilibru, dezordine şi haos.
Când îi este permis unei femei să lucreze?
Credem noi că munca unei femei este interzisă de Allah în orice circumstanţă? Cu siguranţă că nu. Totuşi trebuie să indicăm aici în ce împrejurări şi în care domenii legea islamică îi permite femeii să lucreze. Aceasta urmează să subliniem, concis şi clar, pentru ca tot ceea ce este corect să nu fie amestecat cu este greşit, mai ales în aceste chestiuni delicate.
Prima şi cea mai importantă muncă a unei femei, în care nimeni nu îi poate fi rival, este aceea de a clădi noi generaţii. Este pregătită pentru aceasta de către Allah, atât fizic, cât şi psihologic, şi nu trebuie să fie ocupată de un alt lucru material sau moral, pentru că nimeni nu o poate înlocui în îndeplinirea acestei sarcini, de efortul său depinzând viitorul societăţii. Fie ca Allah să aibă milă de poetul Nilului, Hafiz Ibrahim, care a spus:
„Mama este o şcoală; dacă este bine pregătită,
O întreagă şi numeroasă societate este pregătită.”
Nu înseamnă însă că este interzisă, de către legea islamică, munca unei femei în afara casei. Nimeni nu are dreptul să îi interzică, decât dacă are un document autentic în care se afirmă clar acest lucru.
În general, noi spunem că munca unei femei este permisă. Este chiar cerută, dacă are nevoie de ea, dacă este văduvă, divorţată sau nu a avut şansa să se mărite şi nu are niciun venit şi astfel poate evita umilinţa de a cere mila sau bunăvoinţa oamenilor. Familia ei poate avea nevoie ca ea să muncească pentru a-şi ajuta soţul sau să aibă grijă de copii, fraţi sau surori mai mici, de un tată bătrân, precum în povestea celor două fiice ale bătrânului, menţionată în Sura Al-Qasas din Coran, care obişnuiau să aibă grijă de oile tatălui lor. Allah Atotputernicul spune:
„Şi când a ajuns la apa de la Madyan, a găsit acolo o mulţime de oameni care adăpau [vitele]. Şi în afară de ei, a găsit el şi două femei care-şi ţineau departe [turma lor]. Şi le-a întrebat el: «Care este necazul vostru?» Au răspuns ele: «Noi nu vom putea să adăpăm până ce nu s-au dus păstorii, iar tatăl nostru este tare bătrân!»” (Coran 28: 23).
Societatea însăşi poate avea nevoie de munca unei femei, de exemplu în acordarea de tratamente medicale şi în îngrijirea femeilor, în predarea unor clase de fete la o şcoală şi alte asemenea slujbe ce privesc femeile. Este de preferat ca o femeie să apeleze la altă femeie decât la un bărbat. Acceptarea unui bărbat, în anumite cazuri, este o necesitate ce ar trebui considerată în consecinţă şi nu luată ca o regulă.
Acelaşi caz se aplică când societatea are nevoie de mână de lucru în vederea dezvoltării. Dacă le permitem anumitor femei să lucreze, acest lucru ar trebui restricţionat de un număr de condiţii.
Serviciul trebuie să fie legal din punct de vedere islamic, în sensul că nu trebuie să fie interzis de Islam (haram) sau să conducă la ce este interzis. De exemplu, femeia nu poate să lucreze ca menajeră în casa unui celibatar sau ca secretară privată pentru un director, serviciu care i-ar cere să stea singură cu el, sau ca dansatoare ce îi excită pe bărbaţi, sau ca lucrătoare într-un restaurant în care se serveşte alcool. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a condamnat pe cei care produc alcool, precum şi pe cei care îl transportă sau îl vând. Ea nu ar trebui să lucreze ca stewardesă, o funcţie care o obligă să poarte haine interzise şi să servească ce este păcat (haram) pasagerilor. Serviciul acesta îi cere, de asemenea, să stea peste noapte singură în străinătate, iar unele locuri nu sunt sigure. Ea nu ar trebui să lucreze în alte genuri de slujbe interzise de Islam femeilor, în particular, sau ambelor sexe, în general.
Dacă iese din casă, ea trebuie să adopte conduita morală a unei femei musulmane, adică să se îmbrace, să vorbească şi să se comporte corespunzător:
„Şi spune drept-credincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească ruşinea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară, şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este goliciunea femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi, drept-credincioşilor, faţă de Allah, pentru ca voi să izbândiţi!” (Coran 24: 31);
„O, voi, soţii ale Profetului! Voi nu sunteţi ca niciuna dintre femei. Dacã sunteţi pioase, nu vă arătaţi binevoitoare [faţă de bărbaţi], cu vorba, pentru ca acela care are o boală în inimă să nu poftească la voi, şi spuneţi vorbe potrivite!” (Coran 33: 32).
Serviciul ei nu trebuie să îi afecteze alte îndatoriri ce nu pot fi neglijate, precum datoria ei faţă de copii şi soţ, aceasta fiind sarcina ei principală. (Pentru mai multe informaţii despre poziţia femeii în Islam, vezi Eliberarea femeii în vremea Mesajului / Tahrir al-Mara’ah fiy Asr Ar-Risalah, de Abdul Halim Muhammed Abu Şaqqah. Este al şaselea volum enciclopedic documentat cu texte din Coran şi Sunna.)
Este o îndatorire a comunităţii musulmane să organizeze şi să facă diferite aranjamente, astfel încât femeia musulmană să poată lucra (dacă interesul familiei sau al societăţii sale o cere), fără ca aceasta să îi afecteze modestia sau să intre în conflict cu angajamentul faţă de Allah – al său sau al familiei sale. Mediul ar trebui să o ajute să îşi îndeplinească treburile şi să-şi obţină drepturile. Ar trebui organizate locuri de muncă unde să se lucreze cu jumătate de normă (trei zile pe săptămână, de exemplu). De asemenea, ar trebui să îi fie acordat timp suficient pentru căsnicie, naştere şi alăptare.
Unele aranjamente ar trebui să includă şi dotarea specială a şcolilor, colegiilor şi universităţilor pentru fete, unde ele să poată practica sporturi şi exerciţii fizice adecvate şi unde să aibă libertate de mişcare şi condiţiile de a se angaja în diferite activităţi. Ar trebui să fie femei în ministere, instituţii şi bănci, ferite de locurile cu tentaţii; acolo o femeie nu va fi singură cu unul sau mai mulţi bărbaţi, pe lângă alte motive ce nu pot fi detaliate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu