marți, 21 iunie 2011
Femeile Musulmane necasatorite
Religia lui Allah protejează moralitatea şi decenţa femeii, are grijă de reputaţia şi demnitatea ei, îi apără castitatea, păzind-o de gândurile şi vorbele necurate, şi încearcă să împiedice mâinile răuvoitoare care vor să-i aducă vătămare. Ca să atingă aceste obiective nobile, o datorie, prescrisă în Islam, a femeii este aceea de a-şi pleca ochii şi a-şi păstra castitatea şi puritatea:
„Şi spune drept-credincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este goliciunea femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi, drept-credincioşilor, faţă de Allah, pentru ca voi să izbândiţi!” (Coran 24: 31).
Ea se îmbracă şi se împodobeşte decent.
„ … să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară (…) şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor!” (Coran 24: 31).
Gătelile vizibile la care se referă acest verset au fost interpretate ca fiind inclusiv inelul, faţa, cele două mâini, şi unii exegeţi şi jurişti au stabilit ca fiind şi picioarele de la gleznă în jos. (În timpul Profetului – Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! – unele femei obişnuiau să îşi acopere faţa. Flexibilitatea Islamului îi permite femeii să opteze sau nu pentru acoperirea feţei. Nota editorului.)
Ea trebuie să îşi acopere celelalte părţi atractive, precum părul, gâtul, mâinile şi picioarele, faţă de toţi oamenii, excepţie făcând soţul, rudele de sânge, persoanele cu care nu poate avea o relaţie de căsătorie din cauza proximităţii relaţiei (fraţi, unchi etc.) şi de care îi este dificil să şi-i le ascundă:
„Şi spune drept-credincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este goliciunea femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi, drept-credincioşilor, faţă de Allah, pentru ca voi să izbândiţi!” (Coran 24: 31).
Femeia musulmană trebuie să păstreze decenţa în mers şi în vorbire:
„Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele!” (Coran 24: 31);
Trebuie evitate adunările de bărbaţi, excepţie făcând cazurile necesare sau scopurile considerabile, doar pentru strictul necesar. Participarea la rugăciunile în grup din moschee, căutând cunoaşterea, cooperarea în caritate şi promovarea credinţei sunt situaţii în care prezenţa femeii alături de bărbaţi este acceptată; astfel, ea nu este privată de dreptul de a participa la servirea comunităţii ei, cu condiţia de a nu depăşi limitele codului islamic în viaţa socială.
Prin aceste indicaţii şi regulamente, Islamul are grijă de siguranţa femeii şi a feminităţii sale, pentru ca ea să fie apărată de gurile profane; Islamul îi păstrează decenţa şi castitatea, ţinând-o departe de toţi factorii de abatere. Islamul are grijă de onoarea ei, luptând împotriva calomniei şi a celor care o răspândesc. Mai presus de toate, Islamul îi protejează sufletul şi îi calmează mintea, luptând împotriva tensiunii, instabilităţii şi tulburării ce pornesc de la închipuirile sălbatice sau de la alţi factori ce produc agitaţie. În acelaşi timp, Islamul protejează bărbatul de anxietate şi rătăcire, familia de despărţire şi societatea de prăbuşire şi destrămare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu