Web Site Asociatia Romanilor Convertiti la Islam
http://www.arci.ro/
Forum Asociatia Romanilor Convertiti la Islam
http://forum.arci.ro/
Forumul Femeilor Musulmane - Asociatia Romanilor Convertiti la Islam
http://forum.arci.ro/Forum-forumul-femeilor-musulmane--77
Chatul Mirc al Forumului - Asociatia Romanilor Convertiti la Islam
http://chat.arci.ro/
Web Site Islamul Azi
http://www.islamulazi.ro/
Forum Islamul azi
http://www.islamulazi.ro/forum/
Web Site Islam Cluj
http://www.islamcluj.ro/
Forum Islam Cluj
http://forum.islamcluj.ro/
Forum Sunnah.ro
http://www.sunnah.ro/forum.php
Forum Rasarit.com
http://rasarit.com/index/1-Pagina-principala.html
Forum MuslimsRomania
http://muslimsromania.com/
Web Site Liga Islamica si Culturala din Romania
http://www.islam.ro/
Web Site Islam Romania
http://islamromania.ro/
1. Al-Bukhari a relatat, preluând de la ‘A’isa - sotia Profetului - care a zis:
“Prima revelatie cu care a început Trimisul lui Allah - Allah sã-l binecuvânteze si sã-l miluiascã! - a fost vedenia si orice vedenie care i se arãta venea asemenea revãrsatului zorilor”.
2. Dupã aceea, i-a fost trimis lui arhanghelul Gavriil, fãrã sã-l fi cunoscut
anterior. Aceasta s-a întâmplat când se afla în pestera Hira si-L adora pe Allah si reflecta asupra mãretiei puterii Sale, cu putin timp înaintea mesajului. Acesta l-a zgâltâit de trei ori, zicându-i: “Citeste!”. Iar trimisul Muhammed i-a rãspuns: “Dar eu nu stiu sã citesc”.
si i-a zis lui din nou: “Citeste în numele Domnului Tãu care a creat...” (Relatat de Bukhari si Muslim.)
3. Apoi revelatia s-a întrerupt pentru câteva zile si aceasta a avut o mare înrâurire asupra lui. Întreruperea aceasta i-a vestit Trimisului cã prima întâmplare nu s-a datorat exercitiului spiritual pe care îl practica în pestera Hira, ci fusese alegerea divinã.
4. Apoi, în vreme ce mergea pe una dintre cãrãrile din Mekka, revelatia a venit la el pe neasteptate. si a zis Trimisul lui Allah - Allah sã-l binecuvânteze si sã-l miluiascã! -: “În vreme ce mergeam eu pe drum, am auzit un glas venind din cer. Am ridicat ochii si l-am vãzut pe arhanghelul care venise la mine în pestera Hira, stând pe un tron între cer si pãmânt. M-am speriat de el si m-am întors [acasã], zicând: “Înveliti-mã, acoperiti-mã pe mine!” Atunci a revelat Allah Preaînaltul: “O, tu cel acoperit! / Ridicãte si îndeamnã! / Pe Domnul tãu preamãreste-L, / Vesmintele tale curãteste-le / si de nelegiuire stai departe” (74 : 1-5). si dupã aceea, revelatia s-a succedat. (Relatat de Al-Bukhari si de Muslim.)
5. Revelatia a continuat dupã aceea relativ linistit. Iatã cum a descris-o Trimisul însusi. În Sahih de Al-Bukhari se spune, preluându-se de la ‘A’isa - sotia Profetului - cã Al-Haris bin Hisam l-a întrebat pe Trimisul lui Allah - Allah sã-l binecuvânteze si sã-l miluiascã! -, zicând:
“O, Trimis al lui Allah, cum vine revelatia la tine?” Iar Trimisul - Allah sã-l binecuvânteze si sã-l miluiascã! - i-a rãspuns:
“Uneori vine ca zãngãnitul puternic de clopot si aceasta este cea mai grea pentru mine, însã nu mã lasã fãrã sã fi înteles ceea ce a fost transmis, alteori mi se înfãtiseazã îngerul, luând chipul unui bãrbat, si-mi vorbeste, iar eu pricep ce spune”.
Din ceea ce spune Trimisul - Allah sã-l binecuvânteze si sã-l miluiascã! - reiese faptul cã revelatia îi era insuflatã în inimã, iar el întelegea ceea ce i se spunea.
S-a relatat cã însotitorii Profetului auzeau revelatia când cobora peste profetul Muhammed, asemenea zumzetului albinelor.
6. ‘A’isa ne-a descris nouã starea trimisului Muhammed, atunci când primea
revelatia:
“L-am vãzut când îi era trimisã revelatia, într-o zi friguroasã, iar de pe frunte i se prelingeau broboane de sudoare”. (Relatat de Al-Bukhari si de Muslim.)
Înainte de a încheia acest capitol dorim sã mai atragem atentia asupra faptului cã profetul Muhammed - Allah sã-l binecuvânteze si sã-l miluiascã! - când a vorbit a folosit trei metode diferite care dovedesc profetia sa, în vreme ce oamenii recurg doar la o singurã metodã a vorbirii. Aceste trei metode - fiecare dintre ele fiind independentã - sunt: stilul coranic, hadisul sacru si hadisul profetic.
Stilul coranic, altfel spus Coranul, reprezintã cuvântul lui Allah - ca rostire, ca formã, ca sens si ca structurã - pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammed, care la rândul sãu l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adicã vorbele lui Allah Preaslãvitul, fãrã ca nici Gavriil, nici Muhammed sã intervinã în ele.
Hadisul sacru reprezintã cuvântul lui Allah numai ca sens. Allah Preaslãvitul îi dã lui Gavriil ideea hadis-ului sacru, iar Gavriil alege cuvintele cu care exprimã acest sens trimis de Allah Preaslãvitul, iar profetul Muhammed îl ia de la Gavriil si-l transmite oamenilor.
Hadisul profetic reprezintã tot cuvântul lui Allah, al cãrui sens îl trimite lui
Gavriil, iar Gavriil, la rândul sãu, îl transmite profetului Muhammed, pentru ca el sã-l îmbrace în vesmânt sonor. Cu alte cuvinte, profetul alege vorbele prin care exprimã sensul respectiv, în stilul sãu propriu.
Deci este vorba de trei metode diferite de a da veSmânt sonor cuvântului lui Allah.
Abu Hurairahh (Allah sa fie multumit de el!) a relatat că Gebrail [Îngerul Gavril] (Pacea fie asupra lui!) a venit la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) şi i-a spus:
„O Trimis al lui Allah! Aceasta este Khadijah, vine spre tine cu un vas în care este supă de carne [ori ceva de mâncare/băut]. Când va ajunge la tine, binecuvântează-o din partea Stăpânului ei [Allah] şi din partea mea, şi dă-i vestea bună de a avea un palat din Qasab în Paradis, unde nu va fi niciun zgomot ori vreo osteneală. ” (Al-Bukhari)
Tăria de caracter şi calităţile nobile ale Khadijei (Allah sa fie multumit de ea!) i-au câştigat onoarea de a fi binecuvântată de Allah Preaînaltul prin intermediul Îngerului Său Gebrail (Pacea fie asupra lui!).
O întruchipare a loialităţii, integrităţii, adevărului, a comportamentului bun şi modest şi a mărinimiei; generoasă, isteaţă şi înţelegătoare, a fost crescută într-o atmosferă de bunăstare şi lux. Ea fost prima personă care a avut o credinţă statornică în cele enunţate de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) şi care a acceptat Islamul ca religie şi mod de viaţă încă de la început, fără a şovăi nicio clipă. Ea a fost binecuvântată cu distincţia de a fi salutată cu Pace de către Allah Preaînaltul şi Îngerul Gebrail (Pacea fie asupra lui!). Ea a fost prima femeie din toate timpurile care a fost atât de onorată. A fost prima soţie a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), el nerecăsătorindu-se pe toată durata vieţii ei. Au trăit împreună în pace şi înţelegere pentru mai mult de douăzeci si patru de ani. În casa ei, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a primit revelaţiile lui Allah Preaînaltul prin intermediul Îngerului Gebrail (Pacea fie asupra lui!). În timpul asediului pe care Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) l-a trăit în Mekka, în Şi’aab Abi Talib, ea s-a aflat alături de el, sprijinindu-l permanent şi sacrificându-şi tot confortul vieţii. Când aceasta a decedat, Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i-a fost inima zdrobită din cauza pierderii unei tovarăşe delicate, care i-a fost alături în timpul celor mai dificile perioade ale vieţii sale. El a urmărit personal pregătirile mormântului ei şi i-a coborât el însuşi trupul în mormânt. Astfel a luat sfârşit viaţa unei doamne, cea mai mare susţinătoare a Islamului în perioada lui de început. Ea a fost mama Fatimei (Allah sa fie multumit de ea!) – prima doamnă a Paradisului, bunica dragilor nepoţei ai Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) – Hassan şi Hussein (Allah sa fie multumit de ei!) – care sunt consideraţi a fi primii tineri ai Paradisului.
Măreţia caracterului şi comportamentului Khadijei (Allah sa fie multumit de ea!) îl mulţumeau pe Allah Preaînaltul atât de mult încât îi trimitea urări speciale. Această întâmplare a fost relatată de Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) lui Abu Hurairah (Allah sa fie multumit de el!) şi citată într-una din relatările autentice consemnate în culegerea Imamului Bukhari.Khadijah (Allah sa fie multumit de ea!) era soţia şi mama ideală. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a locuit în casa ei, care a devenit un loc binecuvântat datorită prezenţei lui şi a faptului că Gebrail (Pacea fie asupra lui!) venea foarte des să-l viziteze aici pentru a-i revela versetele coranice. A devenit centrul Islamului, unde companionii şi companioanele îi vizitau pentru a fi părtaşi la ospitalitatea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) şi a soţiei lui.
Cand se efecuteaza o casatorie, femeia are dreptul la:
Zestre, care este obligatorie. Nici un barbat nu poate refuza sa-i dea zestre sotiei, de asemenea nici ea nu are voie sa refuze zestrea, ba chiar are dreptul de a alege.
" Astazi va sunt ingaduite voua cele bune. Mancarea celor carora li s-a daruit Scriptura va este ingaduita si voua, iar mancarea voastra le este ingaduita si lor. Va sunt ingaduite femeile virtuoase, dreptcredincoase, dar si femeile virtuoase ale acelora carora le-a fost daruita Scriptura inaintea voastra, daca le dati zestra [cu contractul de casatorie] fara sa curviti si fara sa le luati de tiitoare.." Quran;5:5
Zestra poate consta in : bani, masina, casa, bijuteriile etc. Nu este o limita de suma sau de valoare . Intelegerea se face intre viitorul sot si tutorele sau "Nasul" viitoarei sotii .
Tutorele : Nu se ia in considerare un act de casatorie intocmit fara acordul tutorelui.Tutorele poate fi tatal fetei, fratele ei , unchiul ei, bunicul ei , sau fiul ei. Daca nu are pe nimeni poate alege orice barbat in care are incredere ca sa-i fie tutore . Insa , daca fata este musulmanca si familia ei are alta credinta atunci trebuie sa aleaga un musulman ca sa ia locul tutorelui sau "nasului". Poate fi IMAMUL sau altcineva.
Martorii : La intocmirea actului de casatorie , trebuie sa fie prezenti doi martori musulmani credinciosi adica care nu fac nimic din ceea ce este interzis in Islam, si sunt practicanti. In caz contrar, marturia nu este acceptata.
Daca aceste trei sunt indemplinite atunci casatoria este corecta din punct de vedere islamic.
Conditiile pe care fata poate sa le puna la intocmirea actului de casatorie:
Are dreptul sa aiba decizia divortului in mana ei. Adica in caz de divort [doamne fereste] sau barbatul pronunta divortul ,sau femeia . Lucru ce trebuie precizat in actul de casatorie.
Fata are dreptul sa puna conditia ca nu este de acord ca sotul ei sa-si ia alte neveste .Si daca aceasta conditie este prezenta in actul de casatorie sotul este obligat sa o respecte.
Alte lucruri de stiut:
Barbatul nu poate sa-o oblige pe sotia sa sa fie musulmana , iar sotia trebuie sa respecte religia sotului.
Amandoi trebuie sa nu faca adulter , sa se iubeasca , sa se respecte.
Barbatul nu are voie sa ceara de la femeie sa renunte la familia ei.
Se ascunde de lume din pricina raului ce i s-a vestit. Sa-l tina el, în ciuda umilintei, sau sa-l ingroape in tarana? Ce ***** judecata!“
(16:58-59)
In aceste versete Allah le spune oamenilor ca o astfel de gandire nu este buna si ca astfel de fapte vor fi pedepsite de catre Allah.
Profetul Muhammed a spus: “oricine are grija de 2 fete pana la maturitate – eu (profetul) si el vom veni impreuna in Ziua Judecatii- si si-a spus cele 2 degete unul langa altul (adica in Paradis)” Muslim
Asadar parintii sunt rasplatiti cu o onoarea incredibila si asta pentru cresterea a doar 2 fete
Alt Hadith: “oricine are 3 fete sau surori, sau 2 fete sau 2 surori si se comporta bine cu ele, are rabdare cu ele si ii este frica de Allah in privinta lor, va intra in Paradis “ (Abu Dawud, Al-Tirmidhee)
Intr-un alt hadith: “Ele (fetele) vor fi pentru el ca si un scut protector impotriva Focului Iadului” (Ahamd si Ibn Maajah)
Mughira b. Shu’ba a relatat ca Profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) a spu: “Cu adevarat Allah vi-a interzis: neascultarea mamelor voastre, ingroparea de vii a fetelor voastre si ne-acordarea drepturilor celorlalti desi voi aveti aceasta putere…” (Muslim cartea 18, hadith 4257)
In islam femeia are acelasi statut ca si barbatul. Cateva hadisuri despre femeie
Al-Mughira (Allah să fie multumit de el!) a relatat ca Profetul (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Allah v-a interzis vouă nesupunerea fata de mame.” (Bukhari si Muslim)
Abu Hurairah (Allah să fie multumit de el!) a relatat că un barbat a întrebat: „O, Profetule, fată de cine trebuie să am atitudinea cea mai bună?” El a răspuns:“Fată de mama ta.” Bărbatul a întrebat:„Apoi fată de cine?” El a răspuns: „Fată de mama ta.” Bărbatul a întrebat din nou:„Apoi fată de cine?” El a răspuns: „Fată de mama ta.” Bărbatul a întrebat din nou: „Apoi fată de cine?” El a răspuns: „Fată de tatăl tău.” (Bukhari si Muslim).
Abu Hurairah (Allah să fie multumit de el!) a relatat că Profetul (Pacea si
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Vă recomand să vă comportati cu femeile foarte bine, căci femeia a fost creată dintr-o coastă, iar cea mai fragilă parte a unei coaste este partea superioară. Dacă vrei să o îndrepti, se rupe, iar dacă o lasi asa, rămâne curbată, asa că vă recomand să vă purtati bine cu femeile.” (Bukhari)
In Islam femeile au drept de mostenire
“ Barbatilor le revine o parte din ceea ce au lasat in urma parintii si rudele; asemenea le revine si femeilor o parte din ceea ce au lasat în urma parintii si rudele, de va fi putin ori mult; o parte anumita [li se cuvine]. “
(Traducerea Sensurilor din Coran 4:7)
Abu Ishak Seadi Ibn Abi Weqqas (Allah să fie multumit de el!) a relatat: „M-a vizitat Profetul, atunci când am fost bolnav, în anul în care a împlinit pelerinajul. L-am întrebat: O, Profetule, eu sunt bolnav si nu am ca mostenitor decât o fată. Să dau ca milostenie trei sferturi din averea mea? El a răspuns: Nu. Am întrebat: Atunci jumătate? El a răspuns: Nu. Am întrebat: Un sfert? El a răspuns: Un sfert, cu toate că si un sfert este mult. Este mai bine dacă îsi lasi mostenitorii bogati decât să îi lasi săraci si să cersească de la oameni. Fără îndoială că vei primi răsplată pentru fiecare ban pe care îl cheltuiesti pentru multumirea lui Allah, chiar si atunci când cheltuiesti pentru hrana sotiei tale.” (Bukhari si Muslim).
Statul fiicelor in Islam este foarte clar, parintii sunt incurajati sa isi creasca fiicele cu bunatate si cu grija pentru ca astfel vor fi rasplatiti.
“A lui Allah este stãpânirea cerurilor si a pamantului. El creeaza ceea ce voieste si daruieste El copile cui voieste si daruieste El baieti cui voieste,
Sau da El si baieti si copile si-l face sterp pe cel pe care El voieste. El este Atoatestiutor [si] Atotputernic ['Alim, Qadir]”.
(Traducerea sensurilor din Coran 42:49-50)
“Si oferiti femeilor zestrea de buna-voie, iar daca ele se lipsesc -nesilite - de ceva, atunci voi cheltuiti-o dupa cum doriti, cu placere!”
[Traducerea sensurilor din Coran 4;4]
Ibn Katheer (Allah sa aibe mila de el) a spus, rezumand toate comentarile asupra acestei ayah: “Barbatul trebuie sa ii ofere zestrea femeii si nu trebuie sa aibe regrete”
“Daca vreti sa schimbati o sotie cu alta sotie [prin divort] si i-ati dat uneia dintre ele un qintal, nu luati nimic din el inapoi. Oare [voiti voi sa-l] luati inapoi cu clevetire si cu pãcat învederat?!
Cum sa-l luati inapoi dupa ce v-ati bucurat impreuna si ele au primit de la voi legamant sfant?”
[Traducerea sensurilor din Coran 4:20-21]
Ibn Katheer (Allah sa aibe mila de el) a spus: “Asta inseamna: daca un barbat divorteaza de o femeie pentru a se casatori cu alta, el nu trebuie sa ii ia nimic din ce i-a dat primei sotii, chiar daca este vorba de o avere foarte mare.”
Anas ibn Maalik (Allah sa fie multumit de el) a relatat ca Abd al-Rahmaan ibn ‘Awf a venit la Mesagerul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) si avea urme de parfum pe el. Profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) l-a intrebat de parfum, iar el i-a spus ca s-a casatorit cu o femeie din Ansaar. Profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) l-a intrebat: “Ce i-ai dat?” El a spus: “greutatea unei curmale in aur”. Mesagerul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) a spus: “Da un ospat (pentru casatorie) chiar daca este doar o oaie.”
(Bukhari)
Zestrea (mahr) este dreptul sotiei, iar tatal sau oricine altcineva nu are dreptul asupra ei, decat cu aprobarea sotiei. Abu Saalih a spus: “Atunci cand un barbat isi casatoreste fiica, el ii ia zestrea, dar Allah a interzis acest lucru si i-a dat femeii dreptul asupra acestei zestre. (Tafseer ibn Katheer)
La fel, daca o femeie refuza o parte din zestre, sotul are permisiunea de a o lua, asa cum scrie in Coran: “iar daca ele se lipsesc -nesilite - de ceva, atunci voi cheltuiti-o dupa cum doriti, cu placere!”
[Traducerea sensurilor din Coran 4;4]
„Şi spune drept-credincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este goliciunea femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi, drept-credincioşilor, faţă de Allah, pentru ca voi să izbândiţi!” (Coran 24: 31).
Ea se îmbracă şi se împodobeşte decent.
„ … să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară (…) şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor!” (Coran 24: 31).
Gătelile vizibile la care se referă acest verset au fost interpretate ca fiind inclusiv inelul, faţa, cele două mâini, şi unii exegeţi şi jurişti au stabilit ca fiind şi picioarele de la gleznă în jos. (În timpul Profetului – Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! – unele femei obişnuiau să îşi acopere faţa. Flexibilitatea Islamului îi permite femeii să opteze sau nu pentru acoperirea feţei. Nota editorului.)
Ea trebuie să îşi acopere celelalte părţi atractive, precum părul, gâtul, mâinile şi picioarele, faţă de toţi oamenii, excepţie făcând soţul, rudele de sânge, persoanele cu care nu poate avea o relaţie de căsătorie din cauza proximităţii relaţiei (fraţi, unchi etc.) şi de care îi este dificil să şi-i le ascundă:
„Şi spune drept-credincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este goliciunea femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi, drept-credincioşilor, faţă de Allah, pentru ca voi să izbândiţi!” (Coran 24: 31).
Femeia musulmană trebuie să păstreze decenţa în mers şi în vorbire:
„Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele!” (Coran 24: 31);
Trebuie evitate adunările de bărbaţi, excepţie făcând cazurile necesare sau scopurile considerabile, doar pentru strictul necesar. Participarea la rugăciunile în grup din moschee, căutând cunoaşterea, cooperarea în caritate şi promovarea credinţei sunt situaţii în care prezenţa femeii alături de bărbaţi este acceptată; astfel, ea nu este privată de dreptul de a participa la servirea comunităţii ei, cu condiţia de a nu depăşi limitele codului islamic în viaţa socială.
Prin aceste indicaţii şi regulamente, Islamul are grijă de siguranţa femeii şi a feminităţii sale, pentru ca ea să fie apărată de gurile profane; Islamul îi păstrează decenţa şi castitatea, ţinând-o departe de toţi factorii de abatere. Islamul are grijă de onoarea ei, luptând împotriva calomniei şi a celor care o răspândesc. Mai presus de toate, Islamul îi protejează sufletul şi îi calmează mintea, luptând împotriva tensiunii, instabilităţii şi tulburării ce pornesc de la închipuirile sălbatice sau de la alţi factori ce produc agitaţie. În acelaşi timp, Islamul protejează bărbatul de anxietate şi rătăcire, familia de despărţire şi societatea de prăbuşire şi destrămare.
îmbrăcate, dar totuşi goale, care trăiesc în societăţile care au
deviat de la călăuzirea lui Allah. Ea se cutremură de teamă
atunci când se gândeşte la imaginea îngrozitoare pe care
Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a
zugrăvit-o pentru acele femei ademenitoare, machiate şi
împodobite care s-au abătut de la calea cea dreaptă: „Locuitorii
Iadului se împart în două categorii: cei ce au o coadă
asemănătoare cu a bovinelor şi cu ea lovesc oamenii; în cea de-a doua categorie intră femeile care sunt goale chiar dacă
sunt îmbrăcate, se abat de la calea cea dreaptă şi îi seduc pe
alţii cu părul lor. Aceste femei nu vor intra în Paradis şi nu vor
simţi mireasma Paradisului, chiar dacă aceasta poate fi simţită
de la mare distanţă.”
Femeia musulmană care a fost cu adevărat îndrumată de
credinţa ei şi a primit o educaţie islamică fără cusur nu poartă
hijab-ul doar pentru că este un obicei sau o tradiţie moştenită de
la mama sau bunica ei, aşa cum unii bărbaţi sau femei (fără
minte) încearcă să-l descrie, fără a avea însă nici cea mai mică
dovadă sau logică. Femeia musulmană poartă hijab-ul datorită
credinţei că acesta este o poruncă de la Allah, revelată pentru a
o ocroti pe femeia musulmană, pentru a-i face caracterul distinct
şi pentru a o ţine departe de desfrâu sau greşeală. Aşadar ea îl
acceptă de bună voie şi cu puternică convingere, aşa cum
femeile din neamul „emigranţilor” (muhajirin) şi al
„ajutoarelor” (Ansar – cei din Medina) l-au acceptat în ziua în
care Allah a revelat porunca Sa clară şi înţeleaptă.
Conform unei relatări de Bukhari, A’işa – Pacea fie asupra
sa! – a zis: „Fie ca Allah să aibă milă de femeile
„emigrante” (muhajir). Când Allah a revelat: „şi să-şi coboare
vălurile peste piepturile lor” [Coran 24:31], ele şi-au rupt
veşmintele şi şi-au acoperit capetele şi feţele cu acestea.”
Conform unei alte relatări de Bukhari, A’işa – Pacea fie
asupra sa! – a zis: „Şi-au luat veşmintele şi le-au rupt la colţuri,
apoi şi-au acoperit capetele şi feţele cu ele.”
Safiia bint Şaiba a zis: „Când ne aflam cu A’işa, am vorbit
despre femeile din neamul Quraiş şi despre virtuţile lor. A’işa a
zis: «Femeile din Quraiş sunt virtuoase, însă pe Allah nu am
văzut niciodată pe cineva mai virtuos sau mai strict în aderarea
la Cartea lui Allah decât femeile din Ansar. Când a fost revelată
Sura An-Nur (capitolul 24 din Coran): „şi să-şi coboare vălurile
peste piepturile lor”, bărbaţii au mers la ele şi le-au recitat
cuvintele pe care Allah le-a revelat. Fiecare bărbat a recitat apoi
soţiei, fiicei, surorii şi altor femei cu care era înrudit. Dintre
acestea, fiecare femeie s-a ridicat, şi-a luat veşmântul şi s-a
învelit cu el din credinţă în ceea ce Allah a revelat».”
Fie ca Allah să ai milă de „emigrante” şi de
„ajutoare” (femeile din Muhajirin şi din Ansar): cât de puternică
era credinţa lor şi cât de neprefăcut era islamul lor! Cât de
minunată era supunerea lor în faţa adevărului când a fost
revelat! Orice femeie care are credinţă adevărată în Allah şi în
Trimisul Său nu poate decât să urmeze exemplul acestor femei
virtuoase; ea însăşi trebuie să poarte veşmântul specific
islamului fără să o intereseze goliciunea şi desfrâul din preajma
ei. Îmi aduc aminte de o tânără studentă care purta hijab-ul şi a
cărei atitudine a fost nu mai puţin de admirat decât cea a
femeilor din Muhajirin şi Ansar – Fie ca Allah să fie mulţumit de
ele! Când o ziaristă care vizita Universitatea din Damasc a
întrebat-o despre veşmântul islamic (hijab) pe care îl purta şi
dacă nu cumva îi era prea cald, de vreme ce soarele verii
dogorea foarte tare, ea a răspuns printr-un verset: „Focul
Gheenei este mult mai dogoritor!” [Coran 9:81]
Fetele musulmane precum aceasta sunt cele care vor
clădi cămine şi familii musulmane şi vor da naştere unor
generaţii virtuoase care vor umple societatea cu elemente
constructive şi nobile. Astăzi, slavă lui Allah, sunt multe astfel de
fete.
O îmbrăcăminte adecvată pentru femeile musulmane nu a
reprezentat un lucru nou introdus de islam; acesta a existat în
toate legile lui Allah revelate mai înainte de islam. Vedem de
asemenea acest lucru în îmbrăcămintea modestă a călugăriţelor
creştine care trăiesc în lumea islamică, dar şi în Occident, şi în
faptul că femeile oamenilor Cărţii îşi acoperă capul atunci când
intră în biserică. Această respingere „modernă” a ideii că
femeile ar trebui să fie acoperite, modeste, contrazice toate
legile divine, de pe vremea profeţilor Avraam (Ibrahim), Moise
(Musa) şi Iisus (Isa) până când calea Hanifi a fost introdusă de
islam. Această atitudine este o încercare de a scăpa de
hotărârea lui Allah, pe care El a pogorât-o asupra oamenilor
de-a lungul secolelor. Această hotărâre a fost adusă neîncetat
de trimişii Săi pentru a călăuzi omenirea spre adevăr şi calea
cea dreaptă, astfel ca ei să devină o singură naţiune, care să
slăvească şi să se supună unui singur Dumnezeu:
„Oamenii nu au fost decât o singură comunitate şi apoi
s-au deosebit ei. Şi de n-ar fi fost un cuvânt rostit mai înainte de
Domnul tău, ar fi fost hotărât pentru ei [lucrul] asupra căruia ei
au avut păreri deosebite.” ﴿
[Coran 10:19]
„Şi [adu-ţi aminte] de aceea care şi-a păstrat castitatea
ei. Şi am suflat Noi asupra ei prin duhul Nostru şi am făcut din
ea şi din fiul ei semn pentru [toate] lumile. / Această credinţă a
voastră este o credinţă unică, iar Eu sunt Domnul vostru.
Aşadar, adoraţi-Mă pe Mine!” ﴿
[Coran 21:91,92]
Hotărârea luată de multe societăţi moderne ca femeile să
nu fie acoperite, ducând un trai indecent şi despuiat, este un
semn care indică cât de mult s-au abătut ei de la călăuzirea lui
Allah, nu doar în teritoriile musulmane, ci în toate statele lumii.
Pe cei din Occident poate nu îi interesează acest lucru şi ei
continuă astfel să inventeze şi mai multe mijloace de desfrâu,
fără a găsi nici o oprelişte în cărţile lor modificate. Însă
musulmanii care îl slăvesc, zi şi noapte, pe Allah, recitând din
Cartea Sa păstrată neschimbată, nu vor accepta niciodată astfel
de abateri. Nu contează cât de slabi sunt în îndeplinirea
învăţăturilor islamice, deoarece ei aud constant cuvintele
hotărâtoare ale lui Allah din Coran şi Sunna, avertizându-i pe cei
care nu se supun lui Allah şi Trimisului Său cu încercarea din
această viaţă şi cu pedeapsa aspră ce va veni în Ziua de Apoi:
﴾ „...Aceia care fug de porunca Sa, să se ferească să nu-i
lovească pe ei o nenorocire sau să nu-i lovească pe ei o osândă
dureroasă!” ﴿
[Coran 24:63]
Astfel, aceşti bărbaţi şi femei care s-au alăturat
convingerilor celor din Occident şi le-au cerut femeilor să se
descopere şi să-şi dea jos hijab-ul au eşuat lamentabil în faţa
hotărârii bărbaţilor şi femeilor renaşterii islamice care are loc în
întreaga lume. Femeile musulmane drept-călăuzite şi
bine-educate s-au întors la veşmântul lor islamic, la hijab, în
multe ţări musulmane care mai înainte fuseseră martore la
chemarea occidentalizării şi la renunţarea la hijab şi decenţă.
Ca de exemplu: adepţii lui Ataturk în Turcia, Reza Pahlevi în
Iran, Muhammed Amanullah Khan în Afghanistan, Ahmad Zogo
şi Enver Hoxha în Albania, Marcus Fahmi, Qasim Amin şi Hoda
Şa’rawi în Egipt. Unii dintre cei ce au susţinut „eliberarea”
femeilor de hijab şi modestie au renunţat acum la această
părere, ca femeile să se dezvelească şi să se amestece libere
printre bărbaţi.
Doctoriţa Nawal As-Sa’dawi, care o perioadă îndelungată
a atacat atât hijab-ul, cât şi pe cele care îl purtau, chemându-le
cu vehemenţă pe femei să renunţe la hijab, condamnă în
prezent vulgaritatea şi goliciunea indecentă a femeilor din
Occident. Ea spune: „Pe străzile Londrei [...] văd femei mai mult
goale, afişându-şi trupurile ca şi cum ar fi de vânzare.
Îmbrăcămintea are un rol, acela de a proteja trupul de mediul
înconjurător, şi nu de a ispiti. Dacă o femeie s-ar vedea ca pe o
fiinţă umană, şi nu ca pe o marfă, nu ar mai avea nevoie să-şi
arate goliciunea.”
După o vreme, pentru doctoriţa Nawal As-Sa’dawi a
devenit evident că „vălul” ar trebui îndepărtat din mintea
oamenilor, nu de pe trup, mai ales în cazul bărbaţilor şi al
femeilor cu educaţie. Acele femei care au avut parte de mai
puţină educaţie, însă sunt inteligente şi au vederi largi, care
poartă hijab-ul, valorează de zeci de ori mai mult decât acele
femei educate, dar necugetate, care îşi descoperă chipul, capul
şi trupul, însă îşi acoperă mintea şi instinctul!
Faimosul romancier Ihsan ’Abdul-Quddus, care a inundat
piaţa literară cu poveştile lui prin care le chema pe femei să iasă
din case şi să amestece cu bărbaţii, să danseze cu ei la
petreceri şi în cluburi, a spus într-un interviu acordat ziarului
„Al-Anba’” din Kuweit (18 ianuarie 1989): „Consider că
responsabilitatea cea mai importantă a oricărei femei o
reprezintă gospodăria şi copiii. Acest lucru este valabil mai ales
pentru mine. Dacă n-ar fi fost soţia mea, nu m-aş fi putut bucura
de succes, stabilitate şi viaţă familială. Toate acestea există
deoarece ea se dedică gospodăriei şi copiilor...”
În acelaşi interviu, el a zis: „Nu mi-am imaginat niciodată
căsătoria cu o femeie care munceşte, şi sunt renumit pentru
asta, deoarece am ştiut încă de la început că gospodăria
reprezintă o povară sau responsabilitate grea pentru femei.”
``O fii lui Adam ! Noi v-am dat voua straie care sa va acopere goliciunile, ca si podoabe. Dar vesmantul smereniei, acesta este lucrul cel mai bun `` (7:26)
Islamul nu impune nici o imbracaminte speciala, dar sunt cateva reguli dupa care ne conducem in ceea ce priveste imbracamintea:
Barbatii trebuie sa-si acopere corpul, de la brau pana la genunchi.
Femeile trebuie sa-si acopere tot corpul, cu exceptia fetei, mainilor atunci cand merg afara sau intalnesc barbati maturi in afara rudelor apropiate.
Femeile nu trebuie sa poarte rochii care se lipesc de corp si starnesc poftele barbatilor. Sunt incluse aici materialele transparente, lipite pe piele si rochiile care descopera formele.
Matasea naturala si hainele de aur sunt interzise doar barbatilor.
Barbatilor li se interzice sa poarte hainele femeilor.
Musulmanii in general nu au voie sa poarte haine care sunt simbolice pentru alte religii.
Islamul incurajeaza modestia si simplitatea. Rochiile care exprima aroganta sunt interzise. Forma imbracamintii depinde de traditia locala si de conditiile climatice.
De-a lungul istoriei şi chiar încă din timpul profetului Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa), există exemple de femei musulmane care au avut contribuţii semnificative la îmbunătăţirea calităţii vieţii sociale şi economice ale societăţilor lor.
Ele au participat activ in management, educaţie, jurisprudenţa religioasă, medicină şi sănătate deoarece erau motivate de preocuparea lor pentru problemele oamenilor. Sharia (legea Islamică) cere musulmanilor sa aiba mare preocupare pentru societate, în toate sferele vieţii.
Astfel, de-a lungul istoriei islamice cautarea pentru cunoaşterea ştiinţifică a fost considerată ca un act de adorare. Odată cu sosirea Islamului femeile au avut sansa de a profesa medicina şi au putut trata atât femei, cat şi bărbaţi în special pe cîmpul de luptă.
Cu toate acestea, segregarea dntre bărbaţi şi femei a însemnat că femeile intrau puţin sau deloc în contact cu bărbaţii din afara familiei lor. Deci, de asistenţă medicală a femeilor musulmane se ocupau alte femei. Următoarele sunt câteva exemple de unele femei musulmane care au contribuit la avansarea de medicament.
Titlul de prima asistentă din Islam este acreditat lui Koaiba Bint Saad Al Aslamiyya. Dar au fost înregistrate si numele altor femei ca asistente medicale şi practicieni de medicina la începuturile Islamului:
- Nusayba Kaab Bint Al-Mazeneya, una dintre femeile musulmane care a oferit asistenţă medicală participantilor la bătălia de la Uhud (625 H),
- Umm Sinan Al-Islami (cunoscuta sub numele de Umm Imara), care a devenit musulmana şi a cerut permisiunea Profetului Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) de a merge cu razboinicii pentru a ingriji ranitii şi pentru a furniza apă celor însetaţi,
- Umm Matawe "Al-Aslamiyya, care s-a oferit sa fie o asistentă medicală în armata după deschiderea Khaybar,
- Umm Waraqa Bint Hareth, care a participat la colectarea Coranului şi a oferit servicii de asistenţă medicală participantilor la bătălia de la Badr.
Rufayda al-Aslamiyyah
Rufayda Bint Sa'ad, de asemenea, cunoscuta sub numele de Al-Rufayda Aslamiyyah, considerata prima asistentă din istoria islamică, a trait in timpul momentului Profetului Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa). Ea a îngrijit răniţii în bătălia de la Badr la 13 martie 624 H.
Rufayda a învăţat cele mai multe dintre cunostintele ei medicale prin asistarea tatălui ei, Saad Al Aslamy, care a fost un medic. Rufayda s-a devotat asistenţei medicale, a ingrijit bolnavi şi ea a devenit un expert vindecător. Ea a practicat aptitudinile ei în spitale de campanie, în cortul ei în timpul multor bătălii unde Profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) le spunea oamenilor sa să transporte victimele, astfel încât ea sa ii trateze.
Rufayda este descrisa ca fiind o femeie buna, o asistentă empatica şi un buna organizatoare. Cu aptitudinile sale medicale, ea a instruit alte femei să fie asistente medicale şi să lucreze în domeniul sănătăţii.
De asemenea, ea a lucrat ca si asistent social, contribuind la rezolvarea problemelor sociale asociate cu boala. În plus, ea a ajutat copiii neajutorati şi a avut grijă de orfani, handicapaţi şi de cei săraci
Al-Shifa bint Abduallah
Companioana Al-Shifa bint al Abduallah Qurashiyah Al-'Adawiyah a avut o prezenţă puternică în istoria islamica timpurie. Ea a fost una dintre femeile înţelepte din acea vreme fiind educată într-un moment de analfabetism.
Ea a fost implicata în administraţia publică şi calificata în medicină.
Numele ei real a fost Laila, cu toate acestea "Al-Shifa", care înseamnă "vindecare", este, parţial, derivat din profesia ei ca o asistentă şi medic. Al-Shifa folosit pentru a folosi un tratament preventiv impotriva muscaturilor de furnică.
Nusayba Bint al-Harith Ansari
Nusayba Bint Harith al-Ansari, de asemenea, numit ATIA Umm ", a avut grija de victime pe campurile de luptă şi le-a oferit apă, alimente şi prim ajutor. În plus, ea a realizat circumcizii
Femeile chirurgii în secolul 15 Turcia
Între aceste nume ale femeilor de la începutul istoriei islamice mai exista si alte femei care au practicat medicina. Puţine dintre acetea au fost înregistrate. Cu toate acestea, o anchetă serioasă în cărţile de istorie, scrieri de medicina si literatura de specialitate va oferi, cu siguranţă date precise despre viaţa şi realizările lor.
În secolul 15, un chirurg turc, Serefeddin Sabuncuoglu (1385-1468), autor al manualului de chirurgie Cerrahiyyetu'l-Haniyye, nu a ezitat să ilustreze detaliile unor proceduri obstetricale şi ginecologice si de asemenea a descris modul in care pacientii de sex feminin erau tratati.
Mai mult el a lucrat cu chirurgi de sex feminin, în timp ce colegii sai de sex masculin din Occident s-au aratat impotriva vindecătorilor de sex feminin.
Chirurgii femei în Anatolia, în general, efectuau unele proceduri chirurgicale ginecologice cum ar fi perforaţii şi erupţii ale uterului, nasteri anormale şi extracţii anormale a fătului sau placenta. Interesant în Cerrahiyyetu'l-Haniyye, găsim ilustraţii în formele de miniaturi indicând chirurgi de sex feminin. Acesta poate fi, prin urmare, speculat că acestea reflectă recunoaşterea timpurie (secolul 15) de chirurgi de sex feminin si cunoasterea lor a bolilor pediatrice neurochirurgicale.
Atitudinile faţă de femei în istoria medicinei reflectă opinia generală că societatea nu a acceptat femei medici în acea perioada. Este interesant faptul că în tratatul de Serefeddin Sabuncuoglu găsim o vedere deschisă la minte fata de femei, inclusiv practicieni de sex feminin în domeniul complex al chirurgiei.
Pentru cineva interesat sincer de adevăr nu există altă cale decât să apeleze direct la sursa Islamului, adică la Sfântul Coran şi la Tradiţia Profetului Muhammed (Sunna, încorporată în relatări profetice, adică în
Hadisuri, care sunt spusele Profetului, acţiunile sale şi acţiunile făcute cu aprobarea sa şi care reprezintă singura variantă validă de interpretare a Coranului; în urma intenţiilor răuvoitoare ale duşmanilor Islamului de a introduce în tradiţia profetică relatări mincinoase ce nu îi aparţineau Profetului, a apărut ştiinţa hadisurilor, care a avut rolul de a delimita relatările profetice autentice de cele mincinoase4), care constituie legislaţia islamică,
divină (Şaria), ce reglementează statutul femeii în societatea islamică.
SITUAŢIA FEMEII ÎNAINTE ŞI DUPĂ REVELAREA ISLAMULUI
Femeia nu avea drept de moştenire sau de proprietate pe vremea
Jahiliyei (perioada ignoranţei, dinaintea Islamului). Ea era doar o moştenire,
excepţie făcând fetele care proveneau din familii nobile. Mai mult, practica îngropării de vii a fetiţelor era foarte răspândită înaintea venirii Islamului. Unii dintre companioni şi-au îngropat de vii chiar şi şapte fetiţe şi nu aveau remuşcări pentru fapta lor...Unele fetiţe erau îngropate imediat după naştere, iar altele la vârsta de şase ani.7
O dată cu prima revelaţie care a avut loc la vârsta de 40 de ani (anul 610 e.n.) şi care a durat 23 de ani, a început şi chemarea lui Muhammed la monoteism şi la reformă socială. El a promovat o viaţă sănătoasă. A condamnat violenţa domestică, le-a încurajat pe soţiile sale să exprime ceea ce gândesc, a garantat femeilor musulmane drepturi care vor fi promulgate, chiar şi în Europa, doar cu câteva secole mai târziu, incluzând dreptul la proprietate personală; a respins ideea căsătoriilor aranjate şi a acordat dreptul de a divorţa fie şi din cauza incompatibilităţii dintre soţi.8
Astfel, Profetul a schimbat condiţia socială şi poziţia femeilor. Înainte ca Sfântul Coran şi „Tradiţia Profetului” (Sunna) să îmbunătăţească această problemă , nici o societate nu a recunoscut, nici prin lege, nici prin practică, drepturile femeilor aşa cum a recunoscut drepturile bărbaţilor.
♥FEMEIA CA FIINŢĂ UMANĂ
Islamul a fost revelat într-un moment în care mulţi oameni negau că femeia este o fiinţă umană; unii erau sceptici, iar alţii i-au admis umanitatea, însă considerau că femeia a fost creată pentru a-l servi, umilă, pe bărbat.
Pentru musulmani, egalitatea de esenţă, de natură spirituală, dintre
bărbat şi femeie este declarată şi explicată în Coran. Astfel, ei au:
Aceeaşi demnitate şi onoare din perspectivă divină: „Noi i-am cinstit pe
fiii lui Adam...şi i-am ales pe ei înaintea altora din cei pe care i-am
creat.”10 (17: 70)
Aceeaşi origine: „O, voi, oameni! Fiţi cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură fiinţă şi a făcut din aceasta şi pe perechea ei şi care a răspândit din cele două [fiinţe] mulţi bărbaţi şi femei! Fiţi cu frică de Dumnezeu în numele căruia vă conjuraţi [unii pe alţii] şi [fiţi cu frică de ruperea] legăturilor de rudenie, căci Dumnezeu este Veghetor peste voi (Raqib)!” (Coran 4: 1). Profetul Muhammed a proclamat de asemenea: „Ascultaţi! Voi aveţi o singură divinitate, după cum aveţi un singur părinte (Adam). Nu există nici o deosebire între un arab şi un nearab. Există deosebire numai în ceea ce priveşte supunerea faţă de Dumnezeu. Cel mai virtuos dintre voi este cel mai onorabil în ochii lui Dumnezeu.”11 Femeile şi bărbaţii sunt în acest raport fraţi, după cum afirmă Trimisul lui Dumnezeu: „Femeile sunt surorile bărbaţilor.”
Hadisul este relatat de ’Aişah şi transmis de Imam Ahmed (6/256).
Acelaşi caracter islamic ideal:„Musulmanilor şi musulmancelor, drept credincioşilor şi drept-credincioaselor, celor supuşi şi celor supuse, celor iubitori de adevăr şi celor iubitoare de adevăr, celor statornici şi celor statornice, celor smeriţi şi celor smerite, celor ce dau milostenii şi acelora [dintre femei] care dau milostenii, celor care postesc şi acelora [dintre femei] care postesc, celor care îşi păzesc castitatea lor şi acelora [dintre femei] care şi-o păzesc, celor care-L pomenesc pe Dumnezeu mereu şi acelora [dintre femei] care-L pomenesc, Dumnezeu le-a pregătit iertare şi răsplată mare [adică
Paradisul].” (Coran 33: 35).
Aceeaşi răsplată şi intrare în Paradis:„Domnul lor le-a răspuns: «Eu nu
las să se piardă nicio faptă plinită de vreunul dintre voi, bărbat sau
muiere, deopotrivă unul cu altul!»”(Coran 3: 195); „Oricine face fapte
bune, bărbat sau femeie – credincios fiind – aceia vor intra în Rai şi
nu vor fi nedreptăţiţi nici cât un punct.” (Coran 4: 124)
Aceleaşi pedepse şi intrare în Iad: „Bărbaţii făţarnici şi femeile făţarnice sunt ei unul la fel ca altul...Dumnezeu a făgăduit bărbaţilor făţarnici şi muierilor făţarnice, precum şi necredincioşilor, focul Gheenei (Iadului) şi veşnic vor sălăşlui în el!...” (Coran 9: 67-68)
Aceleaşi responsabilităţi sociale şi religioase:„Drept-credincioşii şi drept-credincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea (As-Salat), aduc Dania (Az-Zakat) şi se supun lui Dumnezeu şi Trimisului Său. Cu aceştia Dumnezeu va fi îndurător, căci Dumnezeu este Puternic (şi) Înţelept ('Aziz, Hakim).” (Coran 9:71). În istorisirea despre Adam, poruncile divine îi erau date lui şi soţiei
sale, în mod egal: „O, Adam, sălăşluieşte tu împreună cu soaţa ta în
această grădină! Mâncaţi din ea pe îndestulate, ori de unde voiţi, dar
să nu vă apropiaţi de acest pom, pentru ca să nu fiţi dintre cei
nedrepţi!” (Coran 2: 35). Elementul nou în privinţa acestei istorisiri, aşa
cum este prezentată în Coran, constă în faptul că nu este învinovăţită Eva
pentru tentaţie, ci Satana:„Şeitan i-a ademenit [să mănânce] din el şi
i-a scos pe ei de unde se aflau...” (2: 36)....greşeala a fost a
amândurora şi amândoi s-au căit şi au cerut iertare:„Şi au răspuns ei:
«Doamne, am fost nedrepţi cu sufletele noastre şi dacă nu ne ierţi şi
nu Te înduri de noi, vom fi printre cei pierduţi!»” (7: 23).13 Islamul nu stigmatizează femeia; ea nu are o natură inferioară, nu există niciun mit al izgonirii din paradis şi nicio responsabilitate pentru păcatul originar.14 Mai mult, unele versete încă atribuie vina lui Adam:„Noi am încheiat un
legământ cu Adam mai înainte, însă el l-a uitat şi Noi nu am aflat în el
tărie.” (20: 115); Acest lucru ne sugerează că Adam a fost cel care a păcătuit primul şi a fost urmat de soţia sa. Oricare ar fi situaţia, chiar şi acceptând că Eva ar fi păcătuit prima, doar ea singură va fi responsabilă, nicio vină nu este transmisă fiicelor ei.„Acest neam a trecut. El are
ceea ce şi-a agonisit, iar voi veţi avea ceea ce v-aţi agonisit. Voi nu
veţi fi întrebaţi pentru ceea ce au făcut ei.” (2: 134; 2: 141).
Islamul afirmă că, în faţa lui Dumnezeu, femeile, în calitate de credincioase, sunt egale cu bărbaţii, dar vorbeşte de asemenea şi de diferenţele faţă de bărbaţi în ceea ce priveşte rolul lor de mame, soţii, fiice.
♥FEMEIA CA MAMĂ
Coranul accentuează în multe locuri rolul important al mamei în
creşterea şi îngrijirea copilului, onorând-o şi punând-o înaintea tatălui:„Noi
l-am povăţuit pe om [să facă bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [aşadar]: «Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea!»” (31: 14); „Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi. Mama sa l-a purtat cu dureri şi l-a născut cu dureri. Purtarea lui şi [până la] înţărcarea lui sunt treizeci de luni.
(Coran 46: 15).
Profetul Muhammad a acordat de asemenea mamei un loc privilegiat.
Un bărbat a venit la Profet întrebând: „Cine merită cel mai mult grija mea?” El a răspuns: „Mama ta.” Bărbatul a mai întrebat: „Apoi cine?” El a răspuns din nou: „Mama ta.” Bărbatul a mai întrebat: „Apoi cine?” El a răspuns din nou: „Mama ta.” Bărbatul a întrebat (a patra oară): „Apoi cine?” Iar Profetul a răspuns: „Tatăl tău.” Al-Bazzar relatează că un bărbat făceata waf în jurul Kaabei, cărând-o în spate pe mama sa. Bărbatul l-a întrebat pe Profet „Acum am reuşit să mă achit în faţa ei?” Profetul a spus: „Nu, nici măcar
pentru unul dintre suspinele ei (adică unul dintre suspinele trudei, ale
naşterii sale şi aşa mai departe)”. Un bărbat a venit la Profet şi a zis: „O,
Trimis al lui Dumnezeu, vreau să lupt şi aş dori sfatul tău.” El l-a întrebat:„ Ai mamă?” Omul a spus: „Da.” Apoi el i-a spus: „Nu o părăsi, deoarece
Paradisul se află sub picioarele ei.”
Înainte de Islam, unele reglementări religioase au neglijat drepturile mamei, făcându-le nesemnificative. Odată cu venirea Islamului a devenit recomandat să ai grijă de mătuşile din partea tatălui şi a mamei. Un bărbat s-a apropiat de Profet şi a zis: „Am comis o ofensă; pot să plătesc pentru ea?” El a întrebat: „Ai mamă?” Bărbatul a spus: „Nu.” Apoi el a întrebat: „Ai o mătuşă din partea mamei?” Omul a răspuns: „Da.” a zis: „Fii bun cu ea!”
Islamul ne porunceşte să fim buni cu mama, deşi aceasta nu este credincioasă! Asma’a bint Abu Bakr l-a întrebat pe Profet de relaţia sa cu mama ei necredincioasă care a venit la ea. El a spus: „Da, să ai o relaţie
bună cu mama ta.”
O dovadă că Islamul se îngrijeşte de mame, de drepturile şi sentimentele mamelor, este aceea că o mamă divorţată are mai multe drepturi şi este mai indicat ca ea să aibă grijă de copii decât tatăl lor. ’Abdullah Ibn ’Amr Ibn Al-Aas a relatat că o femeie a întrebat: „O, Trimis al lui Dumnezeu, acest fiu al meu a crescut în pântecele mele, l-am alăptat de la sânul meu, l-am ţinut în poala mea. Tatăl lui l-a luat de lângă mine.” Profetul a spus: „Tu ai mai multe drepturi, dacă nu te măriţi.” Ibn ’Abbas a spus: „’Omar Ibn Al-Khattab a divorţat de soţia lui dintre ansari, mama lui ’Asim. El a întâlnit-o pe când îşi purta copilul în Mahser (o piaţă dintre Quba şi Medina). Copilul era înţărcat şi putea să meargă. ’Omar a luat copilul de la ea şi s-au certat până ce copilul a început să plângă. ’Omar a zis: «Am mai multe drepturi asupra copilului meu decât tine.» Ei s-au plâns lui Abu Bakr al cărui verdict a fost acela că mama ar trebui să păstreze copilul. El a spus: «Mirosul, patul şi poala ei sunt mai bune pentru el decât ale tale până ce copilul va creşte şi va alege el însuşi.»”
♥FEMEIA CA FIICĂ
În vremurile preislamice, arabii erau mâhniţi şi supăraţi de naşterea fetelor, aşa că un tată, când era informat că soţia lui a dat naştere unei fete, spunea: „Ea nu este atât de binecuvântată de Dumnezeu precum un fiu; apărarea ei constă în plâns şi îngrijirea ei este prin furt!”. „Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte [naşterea] unei fiice, chipul lui devine negru şi el e plin de mânie, se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit.
Să-l ţină el, în ciuda umilinţei, sau să-l îngroape în ţărână? Ce proastă
judecată!” (Coran 16: 58-59). Tradiţiile arabilor i-au permis tatălui să îşi îngroape de vie fiica din cauza sărăciei actuale sau presupuse sau din cauza temerilor legate de o posibilă ruşine pe care ar putea s-o cauzeze aceasta când ar fi crescut. În acel context, Coranul îi acuză, zicând:„Şi când fetiţa îngropată de vie va fi întrebată pentru ce păcat a fost omorâtă...”(Coran81: 8-9). „...să nu-i omorâţi pe copiii voştri de teama sărăciei, căci Noi vă vom da cele de trai atât vouă cât şi lor;...!” (Coran 6: 151)Unele reguli vechi îi dădeau tatălui dreptul de a-şi vinde fiica, pe când alţii îi permiteau să o înmâneze altui bărbat care putea chiar să o omoare sau să o posede, dacă tatăl omorâse fiica altui om.
Când a fost revelat Islamul, s-a poruncit ca o fiică, la fel ca un fiu, să
fie tratată ca un cadou de la Dumnezeu:„A lui Dumnezeu este stăpânirea cerurilor şi a pământului. El creează ceea ce voieşte şi dăruieşte El copile cui voieşte şi dăruieşte El băieţi cui voieşte, sau dă El şi băieţi, şi copile şi-l face sterp pe cel pe care El voieşte. El este Atoateştiutor [şi] Atotputernic ('Alim, Qadir).” (Coran 42: 49-50).
Profetul a promis răsplăţi mari petru cei ce se poartă bine cu fiicele lor.
El a spus: «Oricine a avut trei fiice şi şi-a demonstrat răbdarea în
creşterea lor, mulţumirea lor şi nemulţumirea lor, Dumnezeu îl
răsplăteşte cu Paradisul pentru mila lui asupra lor». Un bărbat a întrebat:
«Şi cel care are două fiice, o, Trimis al lui Dumnezeu?». El a răspuns:«Şi
cel care are două fiice, de asemenea.» Altul a întrebat: «O, Trimis al lui
Dumnezeu, dar cel care are o fiică?» El a răspuns: «Şi cel care are o fiică,
de asemenea.»” În relatarea de la Aişa, transmisă de imamul Bukhari şi
imamul Muslim, Profetul a spus: „Oricine suferă o nenorocire cauzată de
păstrarea fiicelor lui, dar cu toate acestea le tratează bine, va fi protejat
de ele de Focul Iadului”.
Controlul tatălui asupra fiicei nu depăşeşte limitele educaţiei morale; la fel şi în ceea ce îi priveşte pe fraţii ei. El este obligat, conform religiei, să o întreţină până când se mărită. Nu are dreptul de a o vinde sau de a o face proprietatea unui bărbat în niciun mod.
Unui tată îi este interzis să îşi mărite fiica în schimbul căsătoriei cu fiica acelui bărbat, aceasta fiind numită în justiţie „căsătorie vacantă”, din cauza lipsei zestrei, întrucât zestrea este dreptul fiicei, nu al tatălui. În plus, tatăl nu are dreptul de a-şi mărita fiica cu un bărbat pe care aceasta nu îl vrea sau cu care ea nu este de acord. Într-o relatare a Aişei se spune: „L-am întrebat pe Trimisul lui Dumnezeu: «Sunt femeile întrebate în legătură cu această chestiune?» El a răspuns:«Da.» Eu am continuat: «Virgina, când este întrebată, este ruşinată şi rămâne tăcută.» El a spus: «Tăcerea este permisiunea ei.»” Din acest motiv învăţaţii spun că femeia virgină ar trebui să ştie că tăcerea este consimţământul ei. Conform Aişei, o fată a venit la ea, spunând: „Tatăl meu m-a măritat cu nepotul lui pentru a se înălţa pe sine prin acest act, iar eu nu sunt de acord.” ’Aişah a replicat: „Stai jos până ce va veni Profetul.” Ea i-a spus, iar el a trimis după tatăl ei care i-a dat libertatea de a alege. Ea a spus: „O, Trimis al lui Dumnezeu, am fost de acord cu ce a făcut tatăl meu, dar am vrut să ştiu dacă femeia are vreun cuvânt de spus în această chestiune.”18 În legislaţia islamică este stipulată consultarea mamei în ce priveşte căsătoria fiicei ei, aşa că mariajul poate fi săvârşit mulţumind toate părţile implicate. Ibn ’Omar a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra lui!) a zis:„Luaţi permisiunea femeii cu privire la fiicele lor.” Tatăl nu ar trebui să pună obstacole în calea căsătoriei, dacă un bărbat potrivit îi cere mâna fiicei sale, concentrându-se asupra moralităţii şi credinţei lui, nu a lucrurilor materiale şi lumeşti. În hadisuri se afirmă: „Nimic nu este mai bun pentru cei îndrăgostiţi decât căsătoria”; „Dacă persoana care te mulţumeşte în privinţa moralităţii şi credinţei vine la tine, las-o să se căsătorească [cu fiica ta]. Dacă nu faci asta, vei crea răzvrătire pe pământ şi vei răspândi corupţia”.
Astfel, Islamul l-a învăţat pe tată că fiica lui este o „fiinţă umană”,
înainte de orice altceva. Ea nu este o „marfă” ce poate fi dăruită şi dată celui
care plăteşte mai mult, precum fac mulţi taţi ignoranţi şi avari ce continuă
această practică şi astăzi. În hadis se spune: „Este norocul unei femei să
îşi uşureze angajamentul, zestrea şi să îşi uşureze pântecul – adică
naşterea”. Hadis relatat de Aişa.
♥FEMEIA CA SOŢIE
Conform unor credinţe străvechi, femeia a fost considerată impură, creată de Satana. Fiecare ar trebui, prin urmare, să scape de ea şi să se îndrepte spre o viaţă monahală, de sacrificiu. Alţii au considerat soţia ca fiind un instrument de plăcere pentru bărbat, o bucătăreasă şi o servitoare în casa lui.
Islamul a fost revelat pentru a desfiinţa viaţa monahală şi retragerea din lume. El promovează căsătoriile şi consideră căsnicia drept unul dintre semnele şi dovezile că Dumnezeu este în Univers: „Printre semnele Lui
[este acela] că El v-a creat pe voi din ţărână şi apoi iată-vă pe voi oameni care v-aţi răspândit [pe pământ].” (Coran 30: 21).„El este Cel care v-a creat dintr-un singur suflet şi din el a făcut-o şi pe perechea lui, lângă care el să poată găsi linişte.” (Coran 7: 189).
Islamul a făcut ca o soţie bună să fie cea mai mare comoară pe care un bărbat o poate avea în viaţa sa, după credinţa în Dumnezeu şi respectarea poruncilor Sale. „Profetul i-a zis lui Omar: «Să îţi spun care
este cea mai mare comoară pe care o poate păstra un bărbat? O soţie
bună. Dacă el se uită la ea, se binedispune, dacă îi porunceşte ceva, ea
se supune, şi dacă este departe de ea, aceasta îi rămâne fidelă»”.
Profetul a spus: „Lumea este minunată şi cea mai mare comoară a ei
este o femeie bună.” De asemenea, a zis: „Oricui îi este încuviinţată o soţie bună, el este ajutat să urmeze jumătate din religie, iar în cealaltă jumătate este lăsat să Îi fie supus lui Dumnezeu.”19
ROLUL FEMEII ÎN CADRUL FAMILIEI
Familia reprezintă unitatea fundamentală a sistemului general al ordinii sociale islamice. Ea se bucură de cel mai înalt statut şi de cel mai puternic prestigiu. Rolurile sociale atribuite de Şaria (legislaţia islamică) bărbatului şi femeii în cadrul familiei se bazează pe o realitate simplă, dar profundă: cei doi sunt biologic şi sexual diferiţi şi doar femeia poate naşte copii. Alte diferenţe importante – fiziologice, psihice şi sociale – derivă de aici. Astfel, diferenţierea rolurilor pe sexe reprezintă cheia asigurării stabilităţii întregului sistem. Familia, ca şi unitate, are drept conducător bărbatul, pentru că nicio instituţie nu poate supravieţui fără un lider, dar sub nicio formă acest fapt nu denotă că femeia este inferioară bărbatului. Islamul nu stigmatizează femeia. De asemenea, a naşte şi a creşte copii nu reprezintă o ruşine. A conduce şi stăpâni regatul propriului cămin – acel paradis al evoluţiei şi fericirii umane – nu reprezintă o realizare minoră. Activitatea casnică şi copiii pot fi degradante doar într-o societate care alege să le privească astfel. În Islam, sfera domestică nu reprezintă un aspect devalorizat al vieţii umane, nici căminul nu este în niciun fel inferior vieţii publice. Cu siguranţă, expresia „închis între patru pereţi” sună absurd pentru orice musulman, întrucât, în Islam, căminul...este mai important şi mai sacru decât chiar clădirea parlamentului..si, cu certitudine, este mai prestigios, creativ şi plin de satisfacţii decât un magazin sau un birou de secretară, unde două treimi din femeile „emancipate” ajung finalmente să muncească.
Islamul consideră munca femeii de a se îngriji de casă, de a avea grijă de nevoile bărbatului şi de a-şi creşte copiii bine un act de adorare (‘ibaadah) şi un efort depus de dragul lui Dumnezeu (jihad). Esma (numită „predicatoarea femeilor”) a venit la Profet şi „a zis: «O, Trimis al lui Dumnezeu, sunt mesagera femeilor la tine. Nu este nicio femeie printre ele care să ştie acest lucru şi niciuna nu vrea să vin la tine.» Apoi şi-a prezentat cazul şi a spus: «Dumnezeu este Dumnezeul bărbaţilor şi al femeilor şi tu eşti mesagerul Lui între bărbaţi şi femei. Lupta pentru Dumnezeu (jihad) este pentru bărbaţi; dacă câştigă, îşi iau răsplata şi dacă mor martiri, sunt în viaţă [pe lumea cealaltă] şi sunt îngrijiţi de Dumnezeu. Deci ce fapte egale cu ale lor trebuie să facem pentru Dumnezeu?» El a spus: «Fiţi supuse soţilor voştri şi îndepliniţi-vă îndatoririle! Puţine dintre voi fac aceasta.»”21
Islamul îi permite femeii să lucreze în afara căminului, la un serviciu adecvat naturii, preocupărilor şi capacităţii sale şi care nu îi afectează feminitatea. Munca ei este legală, având anumite limite şi condiţii, în special când ea sau familia ei are nevoie de acest serviciu sau când societatea însăşi are nevoie de munca ei în mod special. Nevoia de a munci nu este limitată doar la aspectul financiar. Poate fi şi o nevoie psihologică, precum cea a unei femei inteligente, cu studii, care nu este măritată, sau a unei femei măritate care nu are copii sau are mult timp liber şi doreşte să fie utilă comunităţii sale.
DREPTURILE PRINCIPALE ALE SOŢIEI ÎN FAŢA SOŢULUI
Zestrea - pe care bărbatul e obligat să i-o ofere femeii ca un simbol al dorinţei lui de a se însura cu ea. Dumnezeu spune: „Şi oferiţi femeilor zestrea de bunăvoie, iar dacă ele se lipsesc – nesilite – de ceva, atunci voi cheltuiţi-o după cum doriţi, cu plăcere!” (Coran 4: 4).
Dreptul de a fi întreţinută - soţului i se cere să îi asigure soţiei mâncarea, hainele, un loc în care să locuiască şi tratament medical conform mediului, condiţiilor şi veniturilor sale.„Cel care este înstărit să
cheltuiască după averea sa, iar cel a cărui înzestrare este măsurată să cheltuiască din ceea ce i-a dat Dumnezeu. Dumnezeu nu sileşte pe nimeni decât după cum El i-a dat. Şi Dumnezeu va face să vină după strâmtorare belşug.” (Coran 65: 7).Profetul a spus în legătură cu
drepturile femeilor: „Voi sunteţi obligaţi să le asiguraţi mâncarea şi hainele
în mod onorabil.”
Dreptul de a convieţui cu ele onorabil, ce cuprinde un complex de
drepturi. Dumnezeu Atotputernicul a spus: „O, voi cei care credeţi!...purtaţi-vă cu ele după cuviinţă! Iar dacă nu vă este pe plac, se poate să nu vă fie pe plac un lucru pe care Dumnezeu l-a pregătit [să vă aducă] un mare bine.” (Coran 4: 19).23 (30:21) Profetul a spus:
„Purtaţi-vă bine cu femeile.” Aişa a spus: „Niciodată nu am văzut un
om care să fie mai înţelegător cu membrii familiei sale decât
Muhammed.”24 Tot ea a relatat că Profetul a spus: „Cel mai bun dintre
voi este acela care este cel mai bun cu familia sa, iar eu sunt cel mai
bun cu familia mea.”
Dreptul de a nu fi bătută: Dumnezeu porunceşte: „...Dacă ele ascultă de
voi, atunci nu mai căutaţi pricină împotriva lor...” (4:34); „Ţinerea
(soţiei) în bună înţelegere, sau slobozirea (ei) cu bunătate.”(2:229)
Profetul l-a blamat pe cel care îşi loveşte soţia, zicând: „De ce o loveşte
unul dintre voi pe muierea lui, ca şi când ar fi o roabă, când ştie că s- ar putea ca la capătul zilei să se culce cu ea?!” ’Aişa a relatat: „Trimisul lui Dumnezeu nu a lovit nici una din femeile lui şi nici unul din slujitorii lui niciodată.”25 Unele dintre soţiile musulmanilor s-au plâns Profetului că sunt bătute de soţii lor. Auzind aceasta, Profetul a spus categoric: „Cei care îşi bat soţiile nu sunt cei mai buni dintre voi.” (Tirmidhi) Profetul a sfătuit-o pe o femeie musulmancă care se numea Fatima bint Qais să nu se căsătorească cu un bărbat despre care se ştia că bate femeile. „M-am dus la Profet şi am spus: Abu Jahm şi Muawiah m-au cerut de soţie. Profetul a spus: Muwiah este sărac şi Abu Jahm obişnuieşte să bată femeile.”(Muslim)
În schimb, pentru aceste drepturi, o soţie este obligată să îl asculte pe bărbatul ei în toate, excepţie făcând nesupunerea faţă de Dumnezeu. Ea este obligată să aibă grijă de banii lui şi să nu-i cheltuiască decât cu permisiunea lui; cât despre casa lui, ei nu îi este permis să lase pe nimeni înăuntru fără permisiunea lui, chiar dacă este vorba de o rudă. Astfel de îndatoriri nu sunt nici prea grele, nici nedrepte în schimbul drepturilor ei. Prin urmare, pentru fiecare drept există o îndatorire. Dumnezeu Atotputernicul spune: „Ele au drepturi egale cu obligaţiile lor, după cuviinţă...”(Coran 2:228).În concluzie, femeile au drepturi şi obligaţii egale.
Cuvintele lui Ibn
‘Abbas, care stătea în faţa unei oglinzi pentru a se aranja, sunt lăudabile. Când a fost întrebat de acest lucru, a spus: „Mă înfrumuseţez pentru soţia mea aşa cum şi ea face aceasta pentru mine.”
♥FEMEIA ÎN CALITATE DE MEMBRU AL SOCIETĂŢII
Anumiţi oameni influenţi, care sunt ghidaţi de interese personale, au propagat ideea că Islamul a forţat femeia să fie închisă în casă şi să nu iasă decât când e deja moartă. Acel verdict nu are însă vreo bază adevărată în Coran sau în Sunna (tradiţiile profetice) sau în istoria femeilor musulmane din primele trei generaţii de după Profet, care sunt dintre cele mai bune femei. În sfera vieţii sociale, femeia musulmană a jucat rolul său, ţinând predici de reamintire a faptelor bune, poruncind ceea ce este bine şi
interzicând răul, în conformitate cu vorbele lui Dumnezeu.
O poveste binecunoscută descrie cum o femeie s-a ridicat în timpul predicii de vineri a lui Omar şi l-a contrazis în legătură cu valoarea dotei ce trebuie să fie plătită miresei. Semnificativ este cum ‘Omar (al treilea calif), fiind convins de argumentul ei, a replicat: „Omar a greşit, iar o femeie a avut
dreptate.”De asemenea, în timpul califatului său, ‘Omar a numit în funcţia de administrator al unei pieţe o femeie – Al-Şifa bint Abdullah.
EDUCAŢIA FEMEII
Dreptul femeii la educaţie sau de a învăţa este fundamental şi este
garantat de asemenea de învăţăturile Islamului. Profetul spune:
„Dobândirea cunoştinţelor este datoria fiecărui musulman”, unde
„fiecare musulman” implică în mod evident bărbaţi şi femei într-o manieră
egală, aşa cum conchid toate autorităţile de jurisprudenţă. Astfel, femeia musulmană este obligată să cunoască învăţăturile lui Dumnezeu despre ceea ce este permis, interzis, despre drepturile şi îndatoririle sale. Ea poate ajunge la cel mai înalt grad de cunoaştere pentru a dobândi gradulijtihad- ului (judecarea independentă asupra chestiunilor religioase).29
O scurtă poveste relatată în Coran ilustrează de-asemenea dreptul femeii la educaţie. Khawlah a fost o femeie musulmană al cărei soţ a spus într-un moment de furie: ”Tu eşti pentru mine precum spatele mamei mele”. Aceasta era formula (denumită zihar) prin care arabii păgâni divorţau de soţiile lor, însă femeile nu puteau părăsi casa soţului pentru a se căsători cu un alt bărbat. Când Khawlah a auzit aceste cuvinte de la soţul său a fost într- o situaţie foarte neplăcută. Ea a mers la Profet şi l-a rugat să intervină pentru ea. Profetul a fost de părere ca ea să aibă răbdare până va descoperi o cale de ieşire din această situaţie. Profetul i-a spus: „ nu te văd pe tine decât că ai fost oprită lui.” Khawlah a insistat pe lângă Profet zicând că el nu a rostit „te repudiez”. La scurt timp Dumnezeu a revelat un capitol numit „Al Mujadila” sau „sura celei care discută” şi în care acest obicei nedrept a fost abolit.
„Dumnezeu Preaînaltul a auzit vorbele celei care discută cu tine în privinţa bărbatului ei şi se plânge lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu aude discuţia voastră, căci Dumnezeu Preaînaltul este Cel care aude totul şi Vede totul.” (58:1) Femeia în concepţie coranică are dreptul să argumenteze cu însuşi Profetul Islamului. Nu i s-a recomandat să tacă şi nici să îl considere pe soţul său unica sursă de referinţă în materie de drept şi religie.30 Soţiile companionilor Profetului obişnuiau să meargă la Profet să îl întrebe despre problemele care le intrigau.
Soţul ei nu are dreptul de a o împiedica să caute cunoaşterea. Nici nu îi poate interzice să meargă, dacă îşi doreşte, la rugăciunea în grup într-o moschee. Profetul a spus: „Nu interziceţi femeilor lui Dumnezeu să
meargă la moscheile Lui!”. Femeile au luat parte mereu la şedinţele de învăţare ale Profetului. Ele se adresau’Aişei dac aveau întrebări jenante sau prea îndrăzneţe. Aceasta, oricum, nu a fost de ajuns pentru ele; de aceea au cerut o zi specială destinată învăţării, zi care să le fie alocată fără ca ele să fie în preajma unei mulţimi de bărbaţi, şi au spus deschis: „Trimis al lui Dumnezeu, bărbaţii petrec foarte mult timp în compania ta, aşa că dedică-ne una dintre zilele tale!” Profetul a promis că le va dărui o zi în care să le predice, să le îndrume şi să le dea explicaţii referitoare la viaţa islamică.
CÂND ÎI ESTE PERMIS UNEI FEMEI SĂ LUCREZE?
În Islam o femeie îşi are nevoile satisfăcute datorită sprijinului obligatoriu impus de Şaria (legea islamică) asupra tatălui, soţului, fiilor, fraţilor sau asupra altor rude de sânge. Astfel, un principiu din Şaria ne anunţă: locul femeii este acasă. Am stabilit deja că a fi diferit nu înseamnă a fi inferior în Islam. Această descurajare de a lucra în afara casei nu prejudiciază în niciun fel dreptul femeii la proprietate, de a conduce o afacere...sau chiar de a-şi lua un servici, atunci când este necesar, precum în povestea celor două fiice ale bătrânului, menţionată în Sura Al-Qasas din Coran, care obişnuiau să aibă grijă de oile tatălui lor. Dumnezeu Atotputernicul spune: „Şi când a ajuns la apa de la Madyan, a găsit acolo o mulţime de oameni care adăpau [vitele]. Şi în afară de ei, a găsit el (Moise) şi două femei care-şi ţineau departe [turma lor]. Şi le-a întrebat el: «Care este necazul vostru?» Au răspuns ele: «Noi nu vom putea să adăpăm până ce nu s-au dus păstorii, iar tatăl nostru este tare bătrân!»” (Coran 28: 23). Totuşi, a-i cere femeii să lucreze în afara căminului nu este echitabil – înseamnă a o împovăra cu dublă zi de muncă.
CONDIŢIILE SEVICIULUI FEMEII
Serviciul trebuie să fie legal islamic, în sensul că nu trebuie să fie interzis de Islam (haram) sau să conducă la ce este interzis. De exemplu, femeia nu poate să lucreze ca menajeră în casa unui celibatar sau ca secretară privată pentru un director, serviciu care i-ar cere să stea singură cu el, sau ca dansatoare ce îi excită pe bărbaţi, sau ca lucrătoare într-un restaurant în care se serveşte alcool.
Serviciul ei nu trebuie să îi afecteze alte îndatoriri ce nu pot fi neglijate,
precum datoria ei faţă de copii şi soţ, aceasta fiind sarcina ei principală.
CONCEPTII GRESITE INFIRMATE
Unii oameni au îndoieli şi ridică anumite întrebări referitoare la perspectiva Islamului asupra statutului femeii ca fiinţă umană. Una dintre aceste întrebări este: de ce, dacă Islamul chiar consideră umanitatea femeii egală cu a bărbatului, favorizează bărbatul în anumite situaţii precum mărturia legală, moştenirea, preţul sângelui, grija familiei, conducerea statului? deosebirile sunt determinate doar de îndatoririle diferite ale fiecăruia dintre cele două sexe, în virtutea dispoziţiei sale naturale. Astfel:
FEMEIA MARTOR
Este adevărat că în Coran există indicaţia că în cazul tranzacţiilor să fie luaţi drept martori fie doi bărbaţi, fie două femei şi un bărbat. Este vorba despre versetul cunoscut ca „versetul îndatoririlor”.
Şeicul de la Universitatea Al-Azhar, Mahmud Şaltut, spune: „Versetul nu se referă la statutul mărturiei. El se apleacă mai degrabă asupra metodelor de verificare şi de stabilire a încrederii în ce priveşte drepturile individului în momentul tranzacţiei. Versetul începe, de fapt, astfel:«O, voi cei care credeţi! Dacă voi contractaţi o datorie pentru un anumit timp, atunci însemnaţi-o în scris! Şi să o însemne, între voi, un scrib cu dreptate! Scribul nu are voie să refuze a scrie, aşa cum l-a învăţat Dumnezeu. Aşadar, el trebuie să scrie aşa cum îi dictează datornicul, care trebuie să fie cu frică de Dumnezeu, Stăpânul său, şi să nu micşoreze [valoarea datoriei] cu nimic! Dar dacă datornicul este fără judecată sau slab sau nu poate dicta el, atunci să dicteze tutorelui său, cu dreptate. Şi luaţi drept martori doi dintre bărbaţii voştri, iar dacă nu sunt doi bărbaţi, [luaţi] un bărbat şi două muieri, dintre aceia pe care îi acceptaţi ca martori, aşa încât, dacă va greşi una dintre ele, să-şi amintească una celeilalte!» (Coran 2: 282). De aceea situaţia este una de verificare şi de documentare a drepturilor, nu una de judecată.” ...el continuă: „Găsim o dovadă puternică a egalităţii în afirmaţiile Coranului, anume că femeia este egală cu bărbatul în tipul mărturiei cunoscută ca jurământul condamnării (un jurământ în care chiar soţul sau soţia îşi acuză partenerul de adulter şi în care singurul martor este unul dintre ei – nota traducătorului.):«Aceia care le defăimează pe soţiile lor şi nu au martori afară de ei înşişi, fiecare dintre ei trebuie să facă patru mărturii [cu jurământ] pe Dumnezeu că el este dintre cei care spun adevărul şi o a cincea [mărturie cu jurământ] ca blestemul lui Dumnezeu să cadă asupra lui, dacă el este dintre cei care mint. Însă osânda va fi îndepărtată de la ea, dacă ea face patru mărturii [cu jurământ] pe Dumnezeu că el este dintre cei care mint şi o a cincea [mărturie cu jurământ] ca mânia lui Dumnezeu să se abată asupra ei, dacă el este dintre cei care spun adevărul.»
(Coran 24: 6-9).”34 Astfel, mărturia femeii o poate chiar invalida pe cea a unui bărbat. Se observă din acest verset şi cât de important e în Islam apărarea onoarei femeii, un drept fundamental. Un alt verset din Coran spune:“Pe aceia care defăimează muieri cinstite şi, apoi, nu aduc patru martori, biciuiţi-i cu optzeci de lovituri şi nu mai primiţi mărturie de la ei niciodată, căci ei sunt nelegiuiţi!” (Coran 24: 4)
JURĂMINTELE FEMEILOR
Dacă o femeie moare, lăsând în urmă un soţ, o soră din aceiaşi părinţi şi
doi fraţi din partea tatălui, soţul primeşte o jumătate din moştenire, iar sora cealaltă jumătate, pe când fraţii vitregi nu primesc nimic, întrucât sunt doar rude. Dar dacă este vorba de o soră vitregă, aceasta va primi o şesime pentru întreţinere.
Încă un caz în care femeia primeşte mai mult decât bărbatul, conform
interpretării lui Ibn ‘Abbas a versetului:„Dacă însă nu are copil şi-l
moştenesc părinţii lui, atunci mama sa are dreptul la o treime...”
(Coran 4: 11). Pentru Ibn ‘Abbas, aceasta înseamnă că dacă o femeie moare, lăsând un soţ şi pe cei doi părinţi ai ei, soţului i se cuvine o jumătate, mamei o treime, iar tatălui o şesime.
După o comparaţie simplă între drepturile financiare şi obligaţiile femeii musulmane, o femeie musulmană britanică a concluzionat că Islamul nu a tratat femeile doar cu justeţe, ci şi cu generozitate.
PREŢUL SÎNGELUI FEMEII
Nu există nicio relatare autentică a spuselor Profetului, niciun consens al autorităţilor religioase (Ijma') pentru a stabili că preţul de sânge plătit pentru uciderea unei femei reprezintă jumătate din suma plătită pentru uciderea unui bărbat. Astfel rămâne o singură tradiţie autentificată pe acest subiect: „Pentru un suflet, o sută de cămile.” În continuarea subtitlului
Preţul sângelui, acelaşi pentru bărbaţi şi femei, şeicul Şaltut scrie: „Femeia, ca fiinţă umană, are aceleaşi origini precum bărbatul, sângele ei este acelaşi ca al lui, el provine din ea şi ea din el şi aceeaşi pedeapsă o vor primi amândoi de la judecători în cazul omuciderii; chinurile Iadului sunt cealaltă pedeapsă pentru uciderea unui bărbat sau a unei femei. Deci regula versetului se aplică uciderii accidentale a unui bărbat sau a unei femei.”
Relatările pe acest subiect în Coran sunt generale şi nu privilegiază
bărbatul acordându-i vreun statut special:„Cel care omoară un drept-
credincios din greşeală, trebuie să slobozească un rob credincios şi să
dea un preţ de sânge familiei lui...” (Coran 4: 92). Toţi sunt de acord cu
faptul că se adresează atât bărbaţilor, cât şi femeilor; de aceea se plăteşte
aceeaşi sumă.
ÎMBRĂCĂMINTEA ŞI COMPORTAMENTUL FEMEII
Vălul sau acoperământul pentru cap (hijab) reprezintă pentru
occidentali un mare simbol de opresiune şi înrobire a femeilor. Pentru a vedea de cine şi de ce anume sunt de fapt oprimate femeile musulmance, e suficient să menţionez că Ministerul Educaţiei din Franţa a hotărât recent expulzarea din şcolile franeze a tuturor tinerelor femei musulmane care poartă văl! E de neuitat scena în care poliţiştii francezi împiedică o tânără femeie musulmană ce poartă batic să intre în liceu.
De fapt, legislaţia islamică i-a acordat o grijă deosebită femeii
musulmane, în scopul protejării demnităţii ei şi ridicării ei la o poziţie înaltă.
Condiţiile care i-au fost impuse în privinţa îmbrăcăminţii şi a podoabelor au
avut doar menirea de a o feri de stricăciunea derivată de etalarea
podoabelor cu ostentaţie. Aceasta nu constituie o limitare a libertăţii sale, ci urmăreşte să o apere, astfel încât să nu ajungă într-o situaţie umilitoare, să nu alunece în noroiul degradării şi să nu devină obiect al privirilor răufăcătorilor. Astfel, Dumnezeu porunceşte: „Şi spune drept credincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor,
să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară şi să-şi
coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor
decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau
a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le
stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu
mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este goliciunea
femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce
podoabe ascund ele! Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi, drept-credincioşilor, faţă
de Dumnezeu, pentru ca voi să izbândiţi!” (24: 31).
Oricum, este clar că nu Islamul a inventat acoperirea capului, ci există şi în tradiţia iudeo-creştină, existând doar o diferenţă de însemnătate. Sfântul Tertulian în faimosul său tratat „Vălul fecioarelor” a scris: ”tânără femeie, poartă vălul când ieşi; pe stradă, ar trebui să îl porţi şi în biserică, ar trebui să îl porţi când eşti între străini, poartă-l şi în mijlocul fraţilor tăi...”
Coranul afirmă clar că vălul este esenţial pentru sobrietate, iar motivul
pentru care aceasta este importantă ne este precizat tot în Coran: „O, Profetule, spune-le soţiilor tale şi copilelor tale şi femeilor
dreptcredincioşilor să se învelească în jilbaburile(rochiile) lor, căci
astfel va fi mai lesne să fie recunoscute şi să nu li se pricinuiască
necazuri! Dumnezeu este Iertător şi Îndurător!” (33: 59) Acesta este punctul de vedere integral...sobrietatea înseamnă protecţie. Este una din
marile ironii din lumea noastră contemporană că acelaşi batic este un
venerabil semn de „sfinţenie” când este purtat...de către măicuţele catolice şi este defăimat, considerat simbol al „asupririi” când este purtat cu scopul protecţiei de femeile musulmane.
Conform normelor islamice, femeia musulmană:
Se îmbracă şi se împodobeşte decent: „... să nu-şi arate gătelile lor,
afară de ceea ce este pe dinafară (...) şi să-şi coboare vălurile peste
piepturile lor!” (Coran 24: 31). În timpul Profetului unele femei obişnuiau
să îşi acopere faţa. Flexibilitatea Islamului îi permite femeii să opteze sau
nu pentru acoperirea feţei.
Trebuie să păstreze decenţa în mers şi în vorbire: „Şi să nu lovească cu
picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele!”(Coran
24: 31); „O, voi, soţii ale Profetului! Voi nu sunteţi ca niciuna dintre
femei. Dacă sunteţi pioase, nu vă arătaţi binevoitoare [faţă de bărbaţi], cu vorba, pentru ca acela care are o boală în inimă să nu poftească la voi, şi spuneţi vorbe potrivite!” (Coran 33: 32); îi este
poruncit să vorbească, dar conform normelor credinţei islamice.
Trebuie să fie mai presus de toate actele menite să stârnească şi să tenteze bărbatul, aşa cum se întâmpla în epoca ignoranţei, în perioada preislamică, sau în varianta modernă a Jahiliyei.
Are interdicţia de a folosi lucruri care îi afectează feminitatea.Bărbaţii
care se comportă ca femeile şi femeile care se comportă ca bărbaţii sunt
pedepsiţi la fel de către Dumnezeu.Profetul spune: „Trei [categorii de
persoane] nu intră în Paradis şi nu se bucură de vederea Frumuseţii lui Dumnezeu în Ziua Judecăţii: un fiu care nu i-a ascultat pe părinţii săi, o femeie masculinizată şi un adulterin”.
Trebuie să evite să se afle într-un loc singură, cu un bărbat care nu este soţul ei, sau cu o persoană cu care se poate căsători, pentru a păstra o barieră între ea şi celălalt bărbat şi toate gândurile păcătoase, între reputaţia ei bună şi zvonurile false. Profetulspune: „Niciun bărbat nu
trebuie să se afle într-un loc izolat cu o femeie şi nicio femeie nu ar trebui să călătorească cu nimeni în afară de o persoană cu care nu se poate căsători.” sau soţul ei, desigur.
Trebuie evitate adunările de bărbaţi, excepţie făcând cazurile necesare sau scopurile considerabile, doar pentru strictul necesar. Participarea la rugăciunile în grup din moschee, căutând cunoaşterea, cooperarea în caritate şi promovarea credinţei sunt situaţii în care prezenţa femeii alături de bărbaţi este acceptată;
Prin aceste indicaţii şi regulamente, Islamul are grijă de siguranţa femeii şi a feminităţii sale, pentru ca ea să fie apărată de gurile profane; Islamul îi păstrează decenţa şi castitatea, ţinând-o departe de toţi factorii de abatere. Islamul are grijă de onoarea ei, luptând împotriva calomniei şi a celor care o răspândesc. Mai presus de toate, Islamul îi protejează sufletul şi îi calmează mintea...În acelaşi timp, Islamul protejează bărbatul de anxietate şi rătăcire, familia de despărţire şi societatea de prăbuşire şi destrămare. Noi trebuie să urmăm aceste precepte divine, aşa cum ne îndeamnă Dumnezeu:
„Apoi te-am aşezat Noi pe calea cea adevărată a religiei. Urmeaz-o,
aşadar, şi nu urma poftelor celor care nu ştiu!” (Coran 45: 18), pentru a nu ajunge în situaţia celor care refuză poruncile şi înţelepciunea divină, cum se întâmplă în Occident, care suportă consecinţele acestui lucru, precum desfrâul, decăderea morală ce a corupt tinerii şi a dus civilizaţia la ruină şi prăbuşire. Ni s-a recomandat să evităm cele două căi extreme: occidentul permisiv şi sihastria severă a orientului.
INDEPENDENŢA SOŢIEI – DIVORŢUL
Islamul are o poziţie de mijloc între creştinism şi iudaism cu privire la divorţ. Căsătoria în Islam este o legătură sacră care nu se poate desface decât dacă există motive. Cuplul a fost instruit să urmărească posibile remedii oricând căsătoria lor este în pericol. Nu este recomandat să se recurgă la divorţ decât în situaţia când nu există altă soluţie. Profetul Muhammad le-a spus credincioşilor: „dintre toate faptele permise divorţul este cel mai urât de Dumnezeu Preaînaltul” (Abu Dawud).
Nu este rezonabil să obligi doi oameni să rămână împreună împotriva voinţei lor. Nu e de mirare că întreaga lume creştină a fost obligată să permită divorţul, însă fără restricţiile şi moralitatea specifică Islamului. Iudaismul admite divorţul chiar şi fără un motiv.
Islamul recunoaşte divorţul, dar îl descurajează pe toate căile. De asemenea le este recunoscut ambilor soţi dreptul de a pune punct căsătoriei lor. Islamul i-a dat soţului dreptul de divorţ (talaq). În plus, spre deosebire de iudaism, si soţia are dreptul de a dizolva căsătoria, acest drept pe care ea l-a dobândit se numeşte khulu (plecarea soţiei).46 În Islam este cu certitudine simplu în teorie ca bărbatul să divorţeze de soţia sa. Dar devine foarte greu pentru el să transpună aceasta în practică; rata scăzută a divorţurilor o demonstrează cu prisosinţă. Pe de altă parte, deşi femeia nu poate declara divorţul precum bărbatul, ei nu îi este dificil să îl obţină, având drept motivaţie chiar şi simplul fapt că înfăţişarea soţului nu îi este pe plac. O femeie a venit la profetul Muhammad să ceară divorţul de soţul ei. Ea i-a spus profetului că nu are de ce să se plângă împotriva soţului ei. Singura problemă era că îl ura şi nu îl suporta. Profetul a întrebat-o ce a primit de la el şi ea a răspuns „o grădină”. Apoi el a întrebat-o: „Şi îi dai grădina înapoi?” Iar ea a răspuns: „Da”, după care profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) i-a spus omului să-şi ia grădina înapoi şi să divorţeze de ea.(Bukhari)
In unele situaţii soţia poate cere divorţul de soţul ei. Cruzimea soţului, abandonul fără motiv, soţul nu îşi îndeplineşte responsabilităţile conjugale, etc., constituie motive de divorţ. Pe scurt, Islamul a oferit femeii musulmane câteva drepturi de neegalat: ea poate divorţa prin khulu şi poate cere divorţul în nume propriu. Soţia musulmană nu a fost niciodată legată de un soţ recalcitrant. În cazul în care soţia alege să divorţeze trebuie să înapoieze dota soţului. Returnarea cadoului de nuntă în această situaţie este o compensaţie corectă pentru soţul dornic să o păstreze pe soţia sa în timp ce ea a ales să îl părăsească. Coranul a ordonat bărbaţilor să nu ia înapoi dota decât în situaţia în care soţia este iniţiatoarea divorţului.
Subiectul divorţului este coplex, condiţiile, paşii, principiile, drepturile şi obligaţiile ce implică un asemenea proces în legislaţia islamică sunt nenumărate şi rămâne ca fiecare să-şi dea silinţa să le studieze în propriul sistem, Şaria.
POLIGAMIA ŞI FEMEILE
Misionarii şi orientaliştii tratează subiectul poligamiei ca pe un ritual islamic, ca pe una dintre obligaţiile musulmanului sau, cel puţin, ca pe o practică islamică plăcută. Aceasta este o înţelegere greşită, o prejudecată. Copleşitoarea normă a mariajului, pentru un musulman, implică doar căsătoria cu o femeie care să îi fie alinarea, bucuria sufletului său, îngrijitoarea casei sale şi în care să aibă încredere şi să îi spună secretele. Astfel, calmul, iubirea şi mila, bazele unui mariaj conform Coranului, îi va susţine. Prin urmare învăţaţii spun: „Este nerecomandat ca un bărbat care are o soţie virtuoasă, modestă şi care este de ajuns pentru el să se căsătorească cu alta. Aceasta îl expune la ceea ce este interzis.”Dumnezeu Atotputernicul spune:„Nu veţi putea să vă purtaţi întocmai la fel cu [toate] soaţele, chiar dacă aţi voi cu tot dinadinsul. Dar nu vă întoarceţ cu totul [către vreuna dintre ele], lăsând-o [pe cealaltă] ca atârnată!”
(Coran 4: 129). Profetul a zis: „Bărbatul care a avut două soţii şi a
înclinat spre una din ele, în Ziua Judecăţii va fi înclinat într-o parte.”
Unui bărbat îi este interzis să se căsătorească cu o a doua soţie, dacă el se teme că nu va fi capabil să întreţină o a doua soţie sau se teme că nu va fi corect.
Părintele Eugene Hillman scrie în cartea sa „Reexaminarea poligamiei”: „Nicăieri în Noul Testament nu există un ordin explicit prin care să se susţină că mariajul este monogam şi nici o poruncă prin care poligamia este interzisă.”, deşi poligamia era o practică comună şi in societatea evreiască din timpul profetului Isus. Părintele Hillman accentuează faptul că biserica romană a interzis poligamia cu scopul de a se conforma culturii
greco-catolice (care prescria doar o soţiei legală, în timp ce tolera prostituţia şi concubinajul). El l-a citat pe Sfântul Augustin: „Acum într-adevăr în timpurile noastre, în conformitate cu obiceiurile romane, nu este permis să iei o altă soţie.” Biserica Africană şi creştinii africani le reamintesc adesea fraţilor lor europeni că interzicerea de către biserică a poligamiei este o practică culturală şi nu o dispoziţie categorică a creştinismului autentic.” Coranul de asemenea permite poligamia, dar nu fără restricţii. „...dar dacă
vă temeţi că nu veţi fi drepţi [cu ele], atunci [luaţi] una singură sau ce
se află în stăpânirea mâinilor voastre drepte...” (4: 3).
Coranul, contrar Bibliei, limitează numărul soţiilor la patru, o condiţie strictă fiind tratarea soţiilor cu dreptate şi în mod echitabil. Sfântul Coran nu recomandă poligamia, nici nu o consideră un ideal. Cu alte cuvinte, Coranul a „tolerat” sau „permis” poligamia şi nu mai mult. La întrebarea de ce este poligamia posibilă, răspunsul este simplu: în toate timpurile şi locurile au existat constrângeri sociale şi motive morale pro-poligamie. Versetele din Coran indică că problema poligamiei în Islam nu poate fi înţeleasă separat de obligaţiile faţă de orfani şi văduve: „Iar dacă vă temeţi că veţi fi nedrepţi cu orfanii, luaţi de soţii pe acelea care vă plac dintre femei – două, trei sau patru, dar dacă vă temeţi că nu veţi fi drepţi [cu ele], atunci [luaţi] una singură sau ce se află în stăpânirea mâinilor voastre drepte. Aceasta [este situaţia care] vă dă cea mai mică putinţă de a purcede nedrept.” (Coran 4: 3). Islamul este religia potrivită tuturor locurilor şi timpului şi care nu ignoră aceste obligaţii.
În numeroase societăţi numărul femeilor îl depăşeşte pe cel al bărbaţilor. În S.U.A. sunt cel puţin 8 milioane de femei în plus faţă de bărbaţi. Într-o ţară asemenea Guineei sunt 122 de femei la 100 de bărbaţi. Ş.a.m.d.. Pentru a se stabili un echilibru în societate în această situaţie există mai multe soluţii, una dintre ele fiind celibatul, alţii ar prefera infanticidul feminin (care se întâmplă în câteva societăţi din lume astăzi!). Alţii cred că singurul mijloc este ca societatea să tolereze comportamente sexuale permisive precum: prostituţie, sex fără căsătorie, homosexualitate, etc. Pentru alte societăţi din Africa de astăzi, un mijloc de a soluţiona această problemă este poligamia, considerată o instituţie socială onorabilă. De exemplu, multe tinere mirese din Africa, creştine, musulmane sau de alte religii preferă să se căsătorească cu un bărbat căsătorit deoarece astfel dovedeşte el însuşi că e un soţ responsabil. Multe soţii îşi îndeamnă soţii să îşi mai ia o soţie pentru că nu îşi doresc ca ei să se simtă singuri. Aceste femei au simţit că poligamia poate fi o experienţă fericită şi benefică dacă soţiile cooperează între ele. E de remarcat, totuşi, că majoritatea musulmanilor au avut doar o soţie. Faptul că există câţiva musulmani care au avut mai mult de o soţie a devenit un subiect pentru propagandă împotriva Islamului, dând o impresie greşită asupra modului islamic de viată. Problema este că adesea femeile din vest, dar şi din alte culturi privesc poligamia ca pe un semn de degradare al femeilor. Pentru acele femei, eu le spun: “Voi aveţi religia voastră, iar eu am religia mea!”(109:4) În societatea islamică nu există „iubite” (ibovnice). Islamul le-a dat femeilor demnitate prin căsătorie şi le-a protejat de exploatarea bărbaţilor egoişti şi lacomi. Este mai bine şi mai demn să ai mai mult decât o soţie decât să ai un număr de iubite. Islamul te face răspunzător de faptele tale. Astfel, nu există familii cu un singur părinte sau copii nelegitimi în societatea islamică.
În Islam poligamia este o chestiune care presupune consensul mutual. Nimeni nu poate forţa o femeie să se căsătorească cu un bărbat căsătorit. Soţia are dreptul să scrie în contractul de căsătorie că nu este de acord ca soţul să se căsătorească cu o altă soţie. Cineva cu siguranţă poate spune că rata căsătoriilor poligame în lumea islamică este mult mai scăzută decât rata relaţiilor extraconjugale din vest. Cu alte cuvinte, bărbaţii musulmani contemporani sunt de departe mult mai monogami în comparaţie cu cei din lumea occidentală. Billz Graham, un eminent evanghelist creştin a recunoscut acest lucru. El spune: „Creştinismul nu poate compromite chestiunea poligamiei. Dacă până astăzi nu a fost capabil să o facă este în detrimentul său. Islamul a permis poligamia ca o soluţie la anumite situaţii sociale şi a lăsat-o la latitudinea firii umane, strict în cadrul definit de lege. Tările creştine fac un mare spectacol din monogamie, dar de fapt ele practică poligamia. Nu surprinde pe nimeni rolul jucat de amante în societatea occidentală. Islamul este o religie cu o bază corectă şi a permis musulmanilor să se căsătorească cu o a doua soţie, dacă trebuie, dar interzice strict orice alt tip de legătură cu scopul de a apăra probitatea morală a comunităţii. Unul dintre paradoxurile impenetrabile din „civilizata” noastra lume modernă52 este faptul că înşelarea soţiei fără acordul ei este perfect legitim, dar luarea unei a doua soţii cu liberul acord al primeia înseamnă încălcarea legii.
